Poveste cu asfalt moale şi conştiinţe tari

Dar acum, după cum bine ştiţi, e toiul sezonului estival, aproape de jumătatea verii, e şi ziua Franţei, iar politica păleşte în faţa unor chestiuni mai importante pentru români, legate de preţul porumbului fiert şi harbujilor, de bagajele pentru concediu, de berea rece şi, mai ales, multă, de toate câte ne înconjoară, atât de plăcute. Cum să strici farmecul verii, să risipeşti magia concediului, să alungi lenea vacanţei şi dulcea lâncezeală cu un gând spre clasa politică? Să nu lăsăm politica să ne strice bucuria, oricât s-ar strădui. Mai bine vă spunem o poveste despre nişte oameni ai zilelor noastre şi despre un blocaj, altul decât cel economic:

* Pe strada principală din localitatea Consumatori, asfaltul a fost turnat tot ca prin alte părţi, adică în campania electorală, repede şi de mântuială, aşadar a început să se topească de la primele călduri. În fiecare zi se puteau observa noi încălţări rămase prizoniere în stratul lipicios: ba doi gumari, ba un şlap reparat cu sârmă, ba un adibas, o opincă, un bocanc de armată, o cizmă de cavalerie, un pantofior delicat de lac, o sanda, doi saboţi cu platforme, ca prin anii ’90, pantofi de ginere frumos împletiţi, tenişi puturoşi, călcaţi la spate şi purtaţi ca papuci de trebăluit în ogradă, plus nişte pantofi de balerină, cu poante. Primarul Georgel Tălâmbă, care ţinea un fel de evidenţă, a găsit chiar şi şosete (cam scorţoase, ce-i drept) smulse din picioare. Când a fost canicula de săptămâna trecută, în acelaşi asfalt moale au rămas prizonieri şi nişte săteni, vreo două duzini, care nu se mai pot mişca, fiind lipiţi cu tălpile goale…

* Bieţii oameni au rămas exact pe porţiunea de drum din faţa bufetului comunal, spre care se îndreptau. Cei care au încercat să-i salveze au rămas blocaţi acolo, la rându-le, iar acum înjură şi se jură în gura mare că nu mai fac fapte bune în viaţa lor. Problemele apărute acolo cu acest prilej sunt multe şi variate; prizonierii asfaltului suferă de sete şi nimeni nu mai vine să le dea lichide; singura soluţie a fost să li se arunce furtunul de la dozatorul de bere. Patronul bufetului, văzând că respectivii au consumat deja 47 de butoaie, înjură şi spune că nu le mai dă nimic fără bani. Primarul Tălâmbă e conştient că, dacă nu rezolvă problema, sătenii lipiţi de asfalt nu-l vor mai vota la anul, aşadar ar fi dispus să plătească berea din banii primăriei, dar se teme de DNA, care stă cu ochii pe el ca pe butelie, de când cu nişte contracte de asfaltare (chiar asfaltul cu pricina!).

Contracandidatul său de la ultimele alegeri, învăţător la şcoala generală, a început să vină în fiecare noapte la sărmanii prizonieri, ferindu-se să calce pe asfalt, şi să le explice pe îndelete, cu pilde din tratatele de politologie, principiile liberalismului şi filosofia lui John Stuart Mill, ştiind că aceştia sunt nevoiţi să-l asculte, neavând unde fugi; treptat, ei s-au obişnuit cu prelegerile sale, fără de care s-ar fi plictisit nopţile. Privind prin geamul primăriei cum foştii lui alegători sunt atraşi treptat, noapte de noapte, de partea luminoasă a Forţei, edilul Tălâmbă îşi frânge mâinile de necaz însă, după cum am spus, nu are ce face. Situaţia pare, aşadar, fără ieşire… Vă ţinem noi la curent cu ce se mai întâmplă.