Primarul a testat vestiarul

vineri, 11 noiembrie 2016, 02:43
2 MIN
 Primarul a testat vestiarul

 Mihai Chirica, a purtat discuţii ieri cu antrenorul CSM Poli, Eugen Neagoe şi jucătorii Ionuţ Voicu şi Andrei Cristea, nu şi cu preşedintele Florin Prunea. Există speranţe că nu se va umbla la salarii până în iarnă

 
 
 
Câteva raze de soare au mângâiat ieri vestiarul CSM Politehnica. Între cele două antrenamente, antrenorul principal, Eugen Neagoe şi doi dintre jucătorii exponenţiali, Ionuţ Voicu şi Andrei Cristea, au fost invitaţi la o discuţie de primarul Iaşului, Mihai Chirica. Reamintim, acesta anunţase săptămâna trecută că va relua finanţarea clubului doar dacă bugetul de salarii va fi redus cu 30 de procente, Voicu şi colegii lui replicând că nu acceptă tăierea retribuţiilor.
La finalul întrevederii cu primarul, Neagoe s-a arătat optimist că va fi găsită o soluţie pentru ca echipa să meargă înainte. “Domnul primar a vrut să mă cunoască şi să asculte punctul de vedere al vestiarului în legătură cu rezultatele din ultima perioadă şi cu situaţia existentă la club. Din punctul meu de vedere a fost o discuţie extrem de utilă. Nu s-a stabilit nimic concret, însă senzaţia mea este că domnul primar va rămâne alături de echipă. Sper şi cred că vor fi găsite soluţii de asigurare a stabilităţii clubului atât pe acest final de an cât şi pentru perioada următoare” a declarat tehnicianul.
Căpitanul echipei, Voicu, s-a arătat mulţumit de discuţia purtată: “Nu e puţin lucru ca un primar să-şi taie din agenda lui pentru a discuta cu fotbaliştii. A fost un gest foarte frumos din partea domnului Chirica. Cred că, în urma discuţiei de astăzi, s-au mai limpezit din unele lucruri care au generat starea de tensiune din ultima perioadă. Domnul primar nu a mai spus nimic de vreo tăiere de salarii, ne-a spus că până în iarnă va merge pe angajamentele asumate, iar din iarnă se va face un plan de reformare a clubului. Cine va accepta viitoarele condiţii, merge mai departe, cine nu – se strâng mâinile şi fiecare merge pe drumul lui. Mi se pare o poziţie corectă. Ne-a asigurat că nu vrea să distrugă echipa, ci doar să o reformeze. Şi noi am dat asigurări că vom face tot posibilul să ieşim din pasa neagră în care ne aflăm şi să obţinem rezultatele aşteptate de toţi ieşenii”.
Neinvitat la discuţii, preşedintele executiv, Florin Prunea, a primit rezumatul discuţiilor de la cei trei. “Mă bucur că domnul primar a ascultat şi părerea băieţilor şi antrenorului. Am înţeles că s-a promis rezolvarea problemelor. Aştept materializarea promisiunilor şi o discuţie în care să expun strategia pe care o am pentru reducerea cheltuielilor” a comentat Prunea.

    

Comentarii