Primele 3 milioane de euro pierdute de Iaşi. Trei proiecte europene, nefinalizate la timp

joi, 17 decembrie 2015, 02:56
2 MIN
 Primele 3 milioane de euro pierdute de Iaşi. Trei proiecte europene, nefinalizate la timp

Primăria admite oficial imposibilitatea de a finaliza în termen trei proiecte europene. Consilierii locali se întrunesc astăzi într-o şedinţă extraordinară pentru a prelungi perioada de execuţie a acestor proiecte după 31 decembrie, astfel că lucrările rămase de realizat vor fi finanţate din fonduri de la bugetul local.  

În total, este vorba despre o sumă totală de aproape 13 milioane lei (circa 3 milioane euro). Cea mai mare sumă este necesară pentru modernizarea căminului de pensionari „Sf. Cuv. Parascheva”, de 7,3 milioane lei, în contextul în care valoarea totală a proiectului este de 10,9 milioane lei. În acest caz, a fost semnat un contract de execuţie lucrări în iunie 2013, dar documentul a fost reziliat în decembrie 2014 la cererea constructorului care a intrat în insolvenţă (Moldoconstruct). Ulterior, primăria a organizat din nou o licitaţie, dar lucrările nu pot fi finalizate în timp util.

Al doilea caz este proiectul privind extinderea unui corp la Liceul de Informatică „Gr. Moisil”, proiect în valoare totală de circa 4,7 milioane lei. În prezent, necesarul de finanţare ajunge la 3,1 milioane lei. „Ca urmare a slabei mobilizări a constructorului SC Construcţii Grup SRL Iaşi, cu toate demersurile insistente şi repetate făcute de beneficiar către constructor, acesta a reuşit să realizeze numai 25% din lucrările prevăzute în contractul de lucrări, astfel că, începând cu data de 1 ianuarie 2016, cheltuielile eligibile ale proiectului se transformă în cheltuieli neeligibile, care se suportă din sursele proprii ale beneficiarului”, se arată în proiectul de hotărâre privind Liceul de Informatică, document care va fi supus aprobării CL.

O altă problemă este la proiectul privind reabilitarea termică a trei blocuri-turn din Piaţa Unirii şi unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri. Constructorul care a lucrat la ultimul imobil menţionat (Eol Facility SRL) a reuşit să finalizeze lucrările, însă în cazul celorlalte trei blocuri Romedis Casa SRL a întârziat proiectul, potrivit reprezentanţilor primăriei. Valoarea totală a contractului de finanţare se ridică la 3,9 milioane lei, iar suma necesară pentru finalizarea lucrărilor se ridică la aproape 2,5 milioane lei.

Toate cele trei proiecte trebuie finalizate în prima jumătate a anului 2016 întrucât, conform normelor europene, există riscul ca întreaga valoare eligibilă a unui proiect să fie returnată dacă se depăşeşte termenul de 30 iunie 2016. Cele aproape 13 milioane lei nu reprezintă suma totală pe care municipiul Iaşi o va pierde în derularea proiectelor europene aferente Programului Operaţional Regional 2007 – 2013.

Problemele înregistrate şi alte cel puţin şase proiecte europene ar putea scădea semnificativ contribuţia pe care au avut-o Uniunea Europeană şi Guvernul la implementarea acestora, dar o situaţie clară va fi disponibilă abia după aprilie 2016, ultimul termen de plată a rambursărilor solicitate de autorităţi până la 31 decembrie 2015.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii