Caută 
3 MIN
De-abia a trecut o săptămână de la celebrul târg de ceramică, aşteptat de ieşeni cu drag şi cu nerăbdare încă de după ediţia precedentă din 2014, de când s-au spart primele ceşcuţe din set, de când scrumierele în formă de palmă au început să miroasă a scrum ud, de când cucii de lut în care copiii suflă, scoţând triluri, au fost sfărâmaţi din greşeală, cu ciocanul, de părinţii care voiau să doarmă etc.
A trecut o săptămână în care dorul de oale şi ulcele a pus din nou stăpânire pe moldoveni; din fericire, mai există târguri asemănătoare, chiar dacă nu atât de mediatizate; unul se desfăşoară în aceste zile, "fiindcă lumea are ce vinde", după cum a precizat organizatorul Târgului Cocoteni, primarul Victor Ciobea…
– De unde ideea unui târg de oale şi ulcele? E predestinarea numelui, de bună seamă, nu?
– Dacă faci şi matale poanta cu Ciobea, care râde de oală spartă, nu mai răspund la nici o întrebare!
– Dar de unde ideea, totuşi?
– Fetele din sat au plecat în străinătate, la muncă: balerine, dansatoare, meserie veche, cum se spune. Din cauza asta, cei din alte sate ne-au poreclit Cocoteni, iar noi am zis că măcar să schimbăm porecla în prenume, cum zicea poetul.
– V-aţi gândit că porecla Cocoteni aduce cu Cucuteni, de-aia aţi zis să faceţi oale şi ulcele… Aveţi tradiţie în branşă, nu?
– Cu fetele nu, că au plecat recent, dar avem alte tradiţii, legate de cultură!
– Care cultură?
– Cultura viţei! Viticultoritul, vinicultoritul, consumatoritul… Iar târgul n-are legătură cu porecla Cocoteni, ci scop de îmbunare a electoratului greu încercat.
– Greu încercat? Aţi avut inundaţii, v-a luat apa agoniseala aţi rămas sinistraţi?
– Am avut o pupăză, în teii de pe uliţă: pu-pu-pu, pu-pu-pu, naiba să mai doarmă de răul ei! Am tăiat copacii: acu’ s-o văd cum mai cântă în salcâmi, hăăă-hă!
– Şi de asta s-a supărat electoratul din comună?
– Şi de asta!
– Şi de mai ce?
– Păi, fiindcă când a venit căldura n-am dat mici cu bere, că nu-i an electoral, aşa că m-am gândit la vechea vorbă, să dăm poporului pâine şi spirt…
– Pâine şi ce-aţi zis? Spirt?
– M-a luat gura… Deci, pâine şi circ. Cum pâine n-avem, că a folosit-o lumea de-a dat spirtul prin ea, am zis că măcar circul să fie, deci am organizat târgul ăsta…
– Şi cumpără sătenii oale şi ulcele?
– Cumpără, dacă au bani. Alţii vând, iar cei mai mulţi cască gura.
– Unii vând? Aveţi olari în sat?
– Avem familiile Olaru şi Olariu, da’ nu-s olari, ci şmenari, la oraş. Mulţi au oale şi ulcele de vânzare. Second hand, că lumea n-are bani.
– De ce şi-ar vinde careva oala?
– Ce să mai bage în ea? Purcel n-are, vita a băut-o, găinile le-a vândut pe vin sau le-a mâncat dihorul…
– Dar cel care o cumpără are ce băga în ea?
– De obicei, o cumpără ca oală de noapte pentru copii, deci are…
– Ce fel de ulcele se vând la târg?
– Ulcelele sunt ambalaje, ca să fiu exact. Şi mai exact, se cumpără ulcele pline: alb, roşu, amestecat de regiune, cocârţ…
– Deci e un târg de consumat, nu?
– Orice târg e de consum. Măcar am reuşit să organizez cadrul, să fie toată lumea mulţumită că nimeni nu pierde, nimeni nu câştigă, totul se transformă…
– Am văzut un domn care vindea nu oale, ci oase, materiale pentru studenţii de la medicină, cred: ce legătură au cu oalele şi ulcelele?
– Vai! E Gică! Povestea la bufet despre bunelul lui, că e oale şi ulcele, dar am crezut că vorbeşte prostii la beţie!
