Sâmbăta sancțiunilor ridicate pentru Iran

sâmbătă, 16 ianuarie 2016, 12:59
1 MIN
 Sâmbăta sancțiunilor ridicate pentru Iran

Sancţiunile internaţionale impuse Iranului vor fi ridicate sâmbătă, după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) îşi prezintă raportul final asupra programului nuclear iranian controversat, a declarat ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, relatează mediafax. 

Zarif a sosit la Viena sâmbătă, unde AIEA urmează să publice un raport prin care să confirme că Iranul şi-a îndeplinit angajamentele asumate în cadrul acordului în dosarul nuclear încheiat anul trecut, declanşând astfel "Ziua Implementării" şi ridicarea progresivă a sancţiunilor.

"Astăzi (sâmbătă), odată cu publicarea raportului directorului AIEA, acordul (în dosarul) nuclear va fi implementat, după care vor fi făcute declaraţii comune în vederea anunţării începerii acordului", a declarat Zarif, citat de agenţia de stat Irna.

Raportul, în cazul în care va fi publicat, va marca consumarea acordului de la 14 iulie 2015. Potrivit textului, Iranul a fost de acord să-şi limiteze programul atomic în schimbul ridicării anumitor sancţiuni care i-au fost impuse de către Uniunea Europeană (UE), Statele Unite şi ONU, ceea ce va permite investiţii în valoare de miliarde de dolari în Republica islamică.

"Astăzi (sâmbătă) este o zi bună pentru poporul iranian, iar sancţiunile vor fi ridicate astăzi (sâmbătă)", a spus Zarif, citat de Isna.

Şeful diplomaţiei iraniene urmează să se întâlnească sâmbătă cu omologii săi american John Kerry şi europeană Federica Mogherini şi cu directorul AIEA Yukiya Amano.

Comentarii