Şefilor CFR Iaşi nu le-au ajuns 14 morţi ca să monteze o barieră la Uricani

luni, 23 septembrie 2013, 01:50
3 MIN
 Şefilor CFR Iaşi nu le-au ajuns 14 morţi ca să monteze o barieră la Uricani

Unsprezece oameni au murit degeaba la Uricani. La două săptămâni de la catastrofa care a îndoliat un sat întreg, situaţia a rămas neschimbată. Automobilele, camioanele şi căruţele trec în continuare în voia cea bună peste calea ferată, pe lângă urmele încă existente ale accidentului. Pe marginea căii ferate, lângă o cruce metalică au rămas candele, frânturi de lumânări şi haine ale vicitmelor accidentului. În urmă cu un an, alte trei persoane au murit în acelaşi loc.
 
La două zile după accident, Prefectura a convocat într-o şedinţă toate autorităţile publice care ar fi putut lua vreo decizie cu privire la trecerea la nivel peste calea ferată de la Uricani. La sfârşitul întâlnirii, subprefectul Bogdan Abalaşi era ferm: trecerea va fi închisă în maximum trei zile, de către CFR Infrastructură. Peste calea ferată urma să se poată trece doar pe jos. Traficul auto din sat urma să fie deviat pe şoseaua de centură, ceea ce ar fi însemnat un ocol de doar 1,3 km pentru localnici. Măsura urma să fie provizorie, până la instalarea unui sistem de semnalizare luminoasă şi sonoră şi a unei bariere automate. Încă de atunci însă, primarul comunei Miroslava, Dan Niţă, s-a pronunţat împotrivă. Principalul său argument era faptul că administratorul drumului comunal 25 este primăria locală, CFR Infrastructură neavând posibilitatea legală de a interveni pe acesta. În plus, montarea barierei şi a semnalizării ar fi urmat să se facă pe banii comunei, investiţia fiind evaluată la aproximativ 300.000 lei.
 

Niţă s-a declarat dispus să monteze panouri de avertizare şi spinări de măgar, precum şi să devieze traficul greu pe centură. O hotărâre a Consiliului Local Miroslava în acest sens a şi fost adoptată la scurt timp de la accident. “Vom face o selecţie de oferte pentru semnalizare. Suntem acum în faza în care am solicitat oferte pentru indicatoare, panouri de avertizare, proiectare şi toate celelalte. Aşteptăm să vedem ce primim, iar în funcţie de deviz vom realiza şi semnalizarea. Altfel, cei de la CFR spun că semnalizarea actuală este conformă standardelor lor, nefiind justificată o barieră. Oricum, bariere sau semafoare nu noi suntem în măsură să montăm, ci CFR. Drumul e al nostru, calea ferată a lor”, a declarat Niţă. La rândul lor, reprezentanţii Prefecturii şi-au nuanţat poziţia hotărâtă de acum două săptămâni. De la “trecerea la nivel va fi închisă în cel mult trei zile, dacă nu imediat”, subprefectul Abalaşi a ajuns la concluzia că Prefectura nu dispune de pârghii legale pentru a forţa aplicarea măsurii. “Noi doar am mediat situaţia, între instituţiile implicate. A rămas ca bariera să fie montată de CFR, pentru că este obligaţia lor. Dacă însă ei consideră că nu este pusă în pericol circulaţia, atunci trecerea va rămâne aşa. Nu putem să le dăm ordine”, a spus Abalaşi. Reporterii Ziarului de Iaşi au încercat în cursul zilei de vineri şi ieri să obţină o poziţie oficială din partea CFR Infrastructură cu privire la situaţia de la Uricani. Nici directorul Regionalei CFR Infrastructură, George Pipa, şi nici şeful Diviziei Trafic din cadrul acesteia, Vasile Cozubaş, nu au putut fi însă contactaţi.

Comentarii