Şoferul criminal din Podu Roş, din nou în instanţă

joi, 31 august 2017, 01:50
1 MIN
 Şoferul criminal din Podu Roş, din nou în instanţă

 Judecătorii ieşeni au analizat încă o dată dosarul ieşeanului judecat pentru omor calificat şi tentativă la omor calificat ca urmare a unui accident rutier din Podu Roş. Claudiu Paşnicu va trebui să se prezinte din nou în instanţă pe 18 septembrie, atunci când magistraţii au stabilit că vor audia mai mulţi martori.  

Accidentul produs de Claudiu Paşnicu a avut loc în februarie, fiind soldat cu decesul soţilor Eugen şi Doina Buzea, angajaţi în administraţia locală din Iaşi. Evenimentul rutier a avut loc în cartierul Podu Roş, la orele prânzului, atunci când Paşnicu, şofer al unui autoturism Audi, a depăşit pe contrasens o coloană de maşini şi a intrat în intersecţia de la baza podului Nicolina deşi culoarea semaforului pentru maşini era roşie.

După ce a ocolit in extremis un pieton ce traversa regulamentar, maşina lui Paşnicu a intrat în lateralul unei Dacii Logan în care se afla familia Buzea, care, de asemenea, circula regulamentar. Atât Eugen Buzea, cât şi soţia sa au murit pe loc în urma impactului violent. Ulterior accidentului, Claudiu Paşnicu a părăsit locul accidentului, însă s-a prezentat în aceeaşi zi la Poliţie. El a fost trimis în judecată pentru omor după ce procurorii au considerat că ar fi avut intenţie indirectă de a omorî victimele. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii