Furturile din mediul rural încep să depăşească faza amatorismului

Spargeri de magazine în serie, în patru comune de lângă Iaşi

Hoţii, un grup de tineri ce pare specializat, au fost prinşi ieri noapte

joi, 27 aprilie 2017, 01:50
1 MIN
 Spargeri de magazine în serie, în patru comune de lângă Iaşi

Un grup de tineri din Miroslava a reuşit „performanţa“ de a sparge 11 societăţi comerciale aflate în localitatea în care locuiesc, dar şi în cele aflate în apropiere, Horleşti, Voineşti şi Leţcani. Marţi, poliţiştii din Miroslava au descins la casele acestora, unde au găsit o parte din pradă.

„La data de 25 aprilie, poliţiştii Secţiei 4 Rurală Miroslava, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat cinci percheziţii pe raza comunei Miroslava, la persoane bănuite de săvârşirea de furturi din societăţi comerciale. Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie – aprilie, persoanele bănuite ar fi participat la săvârşirea a 11 furturi din societăţi comerciale situate pe raza comunelor Horleşti, Voineşti şi Miroslava. De asemenea, s-a sabilit că, în noaptea de 24 spre 25 aprilie 2017, doi dintre aceşti tineri ar mai fi comis trei furturi din societăţi situate pe raza comunei Leţcani“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. În urma percheziţiilor au fost găsite bunuri furate, printre care scule de construcţii, bani, telefoane mobile, o tabletă şi un laptop. În urma percheziţiilor, patru tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

 


  

Comentarii