Specii urbane (III): Simpozionistul

Nu o putem numi nici hobby, pentru că aceasta nu e o preocupare în afara profesiunii, ci îndeletnicirea de căpătâi a adevăraţilor arnoteni. Neputând arăta cu precizie ce e, îi vom zice activitate, iar pe cei ce excelează în această activitate îi vom numi simpozionişti.

Fiinţă omnivoră, simpozionistul se aseamănă cu fasmidele,  insectele ce folosesc camuflajul ca tehnică de supravieţuire. Abilitatea de a se deghiza îi permite simpozionistului să se acomodeze uşor la mediu, adică să lase, în funcţie de context, impresia că e spiritual între literaţi, metodic între jurişti, sofianic între filosofi sau finslerian între geometri.

În concordanţă cu mimetismul său, simpozionistul e o fiinţă mai harnică decât furnica, mai melodioasă decât greierele şi mai frumos colorată decât fluturele monarh. Viaţa acestei nobile vieţuitoare care consumă toate felurile de ştiinţă şi cultură e dirijată de calendarul evenimentelor din viaţa unei urbe, singurul regret al simpozionistului fiind acela că nu poate participa la toate sesiunile, colocviile, congresele şi conferinţele cu desfăşurare simultană.

Cel mai mult îi plac mesele rotunde. Cu cât mai încărcate şi mai lungi, cu atât mai bine! Nici cockteilurile nu îi displac, dar, să fie clar, ştiinţa şi cultura nu se fac cu sete, ci cu poftă!

După înfăţişare, simpozionistul nu se deosebeşte de celelalte făpturi ale Domnului care trăiesc în mediul urban. Totuşi, cu ochi atent şi minte trează, se pot remarca caracteristicile speciei.

Vestimentaţia oferă indicii importante. Ea trebuie să fie smart şi casual. Cămaşa în nuanţe deschise, menite să semnaleze siguranţa, optimismul şi relaxarea, poate fi înlocuită, pe timp de zi, de un tricou cu guler polo, iar pantalonii de stofă se pot înlocui – numai dacă simpozionistul a trecut de la amatori la profesionişti – cu o pereche de jeanşi închişi la culoare. Şi nu vorbim de prespălaţii „Pyramid” asortaţi cu bascheţi sau adidaşi chinezeşti, da? Neofiţii trebuie să ştie că garderoba unui simpozionist nu include haine în culori ţipătoare, în dungi groase sau în pătrăţele ameţitoare. Se poartă uni (pronunţat üní).

Mai apoi, orice simpozionist are geantă sau servietă. Fiindcă acest accesoriu masculin definitoriu spune foarte multe despre personalitatea proprietarului, e bine să ştim că, în sezonul primăvară-vară 2015, au avut câştig de cauză servietele din piele, bine compartimentate, încăpătoare, cu catarame la exterior. Nu-s de lepădat nici borsetele dreptunghiulare, fabricate din pielea unui mamifer rezistent la bătucire. Dar, dacă vreţi să rupeţi gura audienţei, o geantă de voiaj sobră, de pânză, închingată în curele delicate îi va lasă pe ceilalţi cu gura căscată şi cu o interjecţie în loc de gând: „Wow!”.

În nici un caz, repet, în nici un caz nu se merge la simpozion cu rucsac, valiză, troler sau, Mon Dieu, quelle horreur!, cu geantă diplomat! Obrazul fin de simpozionist cu accesorii delicate şi de calitate se întreţine.

Cum e paratrăsnetul pentru fulger aşa sunt manierele pentru simpozionist. După cum lucirea prevesteşte grozava descărcare de energie, tot astfel curtoazia unui simpozionist este emblema generoasei şi explozivei sale naturi interioare. Simpozionistul sadea e un arbitru al eleganţei, un degustător de fineţuri materiale şi spirituale, un trendsetter. Nu orice fripturist e simpozionist şi viceversa. Sărumânist cu doamnele, seniorial şi distant cu ghiolbanii, afabil cu învăţaţii, fie aceştia erudiţi, cărturari, savanţi sau specialişti de renume mondial, simpozionistul ştie când, cine, ce, unde, cum şi de ce. În fond, din asta trăieşte, iar şampania şi pişcoturile cu truda minţii şi a trupului se adună! Dacă tot am pomenit de şampanie şi de pişcoturi, e bine de aflat că simpozionistul şi pişcotarul sunt specii urbane diferite: primul e volubil, chiar limbut, al doilea e mormânt, primul e activ, al doilea, pasiv, primul e actor, al doilea, simplu spectator.

Ca şi manierele, limbajul simpozionistul e dirijat de aceeaşi logică a spectacularului eficient. Un simpozionist experimentat e retoric ca vlădica în faţa opinicilor, preţios în ton, melodios în ritm, neologic în terminologie şi dens în idei. În fond, publicul de ocazie asta aşteaptă de la un aristocrat al cuvântului, o învăţătură universal valabilă, intensă şi suficient de lungă încât să nu trezească pofta de somn. Numai începătorii sunt patetici, numai neaveniţii eşuează lamentabil.

Din punct de vedere discursiv, un simpozionist rasat e steaua polară a evenimentului: vine, vorbeşte, învinge! Şi toate acestea se întâmplă în timp ce el, cezarul, mănâncă, bea şi se pregăteşte de altă întrunire cultural-ştiinţifică la care, în mod evident, e aşteptat cu nerăbdare.

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza” Iaşi

Publicitate și alte recomandări video