Tabăra de creaţie de la Bucium, ediţia a II-a, 2016

Activitatea de creaţie a participanţilor a fost stimulată de vizitele acestora la o serie de obiective istorice şi turistice din zonă, între care: Palatul Culturii, Mânăstirile Dobrovăţ, Bârnova, Cetăţuia şi Galata, Schitul Tărâţă.  Participanţii au apreciat la modul superlativ atât frumuseţea locurilor din zona Bucium, cât şi istoria bogată în fapte de cultură şi civilizaţie, faptul că locaţia în sine are faima de a fi fost prima staţiune de hidroterapie în Moldova şi România, iniţiată de Gheorghe Vârnav şi sprijinită de domnitorul moldovei din secolul XIX, Mihalache Sturza.

Desigur, conform practicii, în fiecare tabără de creaţie artiştii participanţi, uită pentru o scurtă perioadă de temele lor preferate, uneori şi de stllul personal, pentru a răspunde la cerinţele de moment – un fel de pragmatism artistic. Tema care s-a impus a fost aceea de a imortaliza, potrivit sensibilităţii fiecărui creator, ceea ce i-a impresionat cel mai mult din punct de vedere estetic – frumosul natural şi obiectivele de cultură cu rezonanţe istorice în zonă. 

In relaţia omului cu natura atât luată în ansamblu, cât şi în detaliu, se conturează din punct de vedere estetic două atitudini: una de sublim, alta de frumos ca o formă de sublim dinamic. Pictorii Cela Neamţu şi Teodor Vişan au creat în primul înţeles. Teodor Vişan a creat un diptic având ca obiect panorama oraşului Iaşi (foto) văzut de pe dealurile Buciumului.

Prin forma sa cu geometrie variabilă  şi dinamică, creează iluzia unui organism viu care se extinde şi îmbrăţişează ameninţător formele de relief ca o caracatiţă. Magnitudinea spaţiului asociată cu cea a formei oraşului sugerează starea de sublim matematic, o senzaţie de măreţie ameninţătoare, bazată pe disproporţie pentru omul care pare redus ca putere individuală în raport cu colosalul celor două elemente participante la compoziţie. Aceeaşi senzaţie se degajă şi din picturile Celei Neamţu, care centrează atenţia pe infinitul mare al spaţiului eşalonat în planuri ce se desfăşoară în profunzime către infinit. O senzaţie la fel de intensă produce şi trenul ce apare în infinitatea spaţiului ca un dragon (ba­laur) ameninţător, năvălind ca o nălucă în liniştea patriarhală.

Tema monumentalului, dar la scară mai redusă şi empatizată, va mai fi abordată de Angela şi Victor Hreniuc în pictura ce conturează formele bisericii Dobrovăţ, Silvia Tiperciuc – Mânăstirea Piatra Arsă şi Ion Maftei – singurul sculptor din serie – cu schiţe de ferestre inspirate în stilul feroneriei gotice. În aceste abordări plastice se evidenţiază , din poziţii romantice, sensibilitatea pentru spaţiul cu valenţe cultural-istorice, nostalgia pentru trecutul istoric, tactilitatea şi rugozitatea spaţiului vechi, decorativul funcţional, puse în valoare cu scopul de a empatiza şi simboliza mai clar forma cu rezonanţe istorice.

Cultul pentru estetica naturii este continuat şi de pe poziţiile impresionismului pointilist. Costin Neamţu, Eugen Mircea şi Silvia Tiperciuc, fiecare în diapazonul său afectiv şi cu paleta sa cromatică, construiesc peisaje de o mare intensitate sentimentală, valorând pata de culoare. Dinamica degradeurilor şi jocul spaţiului în pete de culoare instaurează un lirism cu mare potenţial muzical şi afectiv, conducând privitorul spre o feerie de plain air. Pe o altă axă, arta portretizării atinge un mare grad de expresivitate, provenit din filonul folcloric în Torcătoarea lui Costin Neamţu şi în Portretul cu substanţă liric-alegorică la Mihai Agape.

Peisajele în care se valorifică apa cu întreaga sa fenomenologie este apanajul pictorilor Grigore Carată şi Teodor Vişan, artistii veniţi din „împărăţia apelor“. Grigore Carată, cu peisajele sale din Deltă, inedite prin complexitatea compoziţională în care se folosesc simultan, pe lângă case specifice Deltei, contraste rezultate din pete de pământ juxtapuse luciului apei, ambarcaţiuni plutind în tangajul valurilor, animale vieţuind în sălbăticia spaţiului, miraje atmosferice, a dat expoziţiei finale un şarm inedit, amintindu-ne de faptul că în Era Terţiară şi Buciumul era situat pe fundul   Mării Sarmatice – măr­turie stau depozitele de fosile de la Antenă şi „Calca­rul de la Răpidea“ despre care a scris Grigore Cobâlcescu în primul tratat de geologie din istoria României.

Ultimul grup de pictori, nu şi ultimul ca importanţă, din seria paticipanţilor la tabără, care întregesc creaţiile artistice de artă campestră – specifică mai ales taberelor de creaţie, sunt pictorii naturilor statice, compoziţiilor florale şi peisajelor de înaltă simţire poetică: Eugen Mircea, Carmen Poenaru, Mihai Agape, Ghiţă Cristian şi tânărul David Puşcaşu. Florile şi compoziţiile de naturi statice privite ca oglindă a sensibilităţii şi a curăţeniei sufleteşti, a ştiinţei de a folosi simbolistica şi a face artă, exprimă profunzimea fanteziei  şi gradul de sensibilitate al artistului. Prin cromatica cu accente luminoase – producând bucurie la Mihai Agape şi David Puşcaşu, sau cea cu accente exotice, sugerând un uşor mister, ca la Carmen Poenaru, Eugen Mircea şi Ghiţă Cristian, expoziţia se dovedeşte a fi un examen de maturitate artistică şi un reper de valoare în seria evenimentelor culturale ale Iaşului.

Mihai PĂSTRĂGUŞ, Iaşi