Teatrul din umbră

În primul rând, am ales Audiția de Alexandr Galin, regia: Octavian Jighirgiu, video concept: Andrei Cozlac, spectacolul de licență al anului III Actorie, distribuția: Andreea Popovici/ Varvara Volkova, Maura Munteanu/ Ninel Karnauhova, Sonia Teodoriu/ Olga Puhova, Adnana Bolea/ Tamara Bok, Camelia Dilbea/ Liza Volkova, Nicoleta Vacarașu/ Katia Volkova, Flavia Sandu/Tetzudzin Aoki, Dumitru Florescu/ Viktor Puhov, Daniel Onoae/ Vasili Bok, Dragoș Maftei/ Boris Karnauhov, Arun Cotic/ Albert, premiera: 11 noiembrie 2015.

Scris în 1998, textul lui Alexandr Galin are ca punct de plecare o experienţă reală, dramaturgul rus fiind martorul unei audiţii organizate de doi japonezi, asistaţi de un traducător, la teatrul unde lucra. Subiectul este actual pentru că următoarele probleme sunt încă actuale: absenţa locurilor de muncă şi necesitatea de a munci în străinătate, sărăcirea populaţiei şi disperarea tinerilor, devenind capabili de orice pentru un venit, transformarea perioadei de tranziţie postcomunistă într-o criză economică pe durată nedeterminată. Deschiderea graniţelor înspre capitalism şi democraţie exercită la început o fascinaţie asupra femeilor prezente la audiţie, pentru ca ulterior mirajul deja îndoielnic să dispară, dezvăluindu-se caracterul nonartistic al serviciilor pentru care asiaticii vroiau tinerele.

În spectacolele pe care le realizează cu studenţii, Octavian Jighirgiu oferă fiecăruia un moment în care să îşi etaleze calităţile pentru scenă. De această dată, scenariul este ales astfel încât să faciliteze acest lucru în prima parte a spectacolului. Momentele coregrafico-muzicale sunt în cea mai mare parte parodice, iar calitatea spectacolului creşte în a doua parte, odată ce tensiunea dramatică acumulată în prima parte se declanşează, jocul tinerilor actori optimizându-se vizibil. Tema cuplului este adusă în discuţie prin apariţia celor trei parteneri, căutându-şi consoartele sau căutând să scape de ele, după caz.

Am remarcat-o în special pe Camelia Dilbea care pe tot parcursul reprezentaţiei menţine o mină tragicomică, explicată la un moment dat de situaţia dramatică a surorilor Volkova obligate să se prostitueze de la o vârstă fragedă, dincolo de momentele hazlii, chiar ridicole care intervin în spectacol – personajul interpretat de aceasta (Liza Volkova) taxându-le usturător pe celelalte candidate. L-am mai remarcat pe Dragoş Maftei (Boris Karnauhov) cu o prestaţie uniformă, exterioară, însă temeinic lucrată în prima parte, dezlănţuindu-se într-un rol expresiv şi dramatic în cea de-a doua parte a spectacolului, reuşind astfel să îşi pună în evidenţă în acelaşi registru partenera de scenă, Maura Munteanu (Ninel Karnauhova). Apoi l-aş menţiona pe Dumitru Florescu (Viktor Puhov) pentru stăpânirea de sine şi prestanţa scenică prin care se impune. Ca şi în cazul anterior, consoarta scenică, Sonia Teodoriu (Olga Puhova) începe să se resimtă actoriceşte prin strictă raportare la rolul masculin. Duetul coregrafic Camelia Dilbea-Nicoleta Văcărașu (surorile Liza și Katia Volkova) din prima parte este reușit, evidențiind-o în acest mod pe cea din urmă.

Ca în mai toate spectacolele de licenţă, accentul nu cade pe scenografie, decorul fiind rudimentar – afişele unor filme ruseşti lipite peste tot, trei lăzi ce vor servi drept masă şi bănci, un cântar de măsurat greutatea cu o găleată şi mop. Cu toate acestea, spectacolul are şi o latură meditativă ce trece dincolo de atmosfera tipic rusească creată pe parcurs (votcă, brutalitate, exaltare) când, la final, celor ce au pierdut audiţia li se proiectează, conform promisiunii, un film pe ecranul de fundal. De asemenea, mai există o latura simbolică. Actorii ies la aplauze cu un octagon din carton inscripţionat cu ”viaţa lui…”, în locul punctelor de suspensie având numele fiecărui personaj. Octagonul simbolizează speranţa, viaţa, renaşterea.

În al doilea rând, mă voi referi la Iadul, adaptare după ”Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva” de Jonas Gardell, regia: Radu Mihoc, coordonator: Călin Chirilă, spectacolul de licenţă al anului III Actorie/ Păpuşi/ Marionete, distribuţia: Alexandra-Elena Botez/ Agnes, Catalina-Maria Chipiristeanu/ Kristina, Madalina-Andreea Romila/ Denise, Bianca-Georgiana Ciubotariu/ Viola, Alexandra Maxim/ Mama, Oana-Cristina Tofanel/ Demonul, Paula Niculescu/ Bătrâna Mamă, premiera: 10 decembrie 2015.

La baza montării după textul lui Jonas Gardell regăsim ideea următoare: regretul, remuşcarea, frustrarea şi în genere orice sentiment negativ care are legătură cu trecutul ori cu traumele copilăriei dau curs unei stări de spirit neplăcute pe care o putem la fel de bine numi iad. Spectacolul este construit pe trei planuri alternative, revenind cu o anumită constanţă pe parcursul derulării acţiunii scenice. Primele două susţin ideea de bază.

Primul plan e situat în faţa scenei, constituit din două lăzi din care ies marionetele umane, păpuşile copilăriei (pe care le avem în variantă mini la marginea scenei), redând conflictul principal dintre mamă şi fiică, determinat de autoritatea maternă şi de sacrificiul fiicei, trăind cu trauma faptului că mama nu a iubit-o, preferând-o pe sora ei, actriţă de succes. Momentele cu marionetele umane au rolul de a lega scenele de spectacol cu derulare pe scenă. Ele se petrec atunci când scena este decuplată şi aduc explicitări asupra trecutului personajelor.

Cel de-al doilea plan, al acţiunii scenice propriu-zise, se compune din momente teatrale, cu roluri de compoziţie – Alexandra-Elena Botez (Agnes), trăind cu regretul unei vieţi irosite şi Bianca-Georgiana Ciubotariu (Viola), actriţă frustrată de pierderea succeselor tinereţii. Demonul/ Oana Cristina Tofănel este o prezenţă constantă în scenă, urmărind să menţină starea de spirit negativă a iadului până în momentul când va intra în posesia sufletului muribund râvnit. Acest plan marchează prezentul şi de desfăşoară între trecutul reprezentat de marionetele umane din faţa scenei şi viitorul anticipat de prezenţa demonului.

Cel de-al treilea plan se referă la lupta dintre bine şi rău, simbolizate de Denise (fiica Violei) şi de Demon. Denise e singura care vede figura demonică şi încearcă să o neutralizeze, riscând să fie omorâtă. Cu luminile aprinse în sală, viitorul iminent pare a aduce prezentul dinspre trecut. Scenele ce se petrec între demonic şi angelic recheamă participarea spectatorilor, deoarece şi el/ ea a avut regrete, traume, apoi şi el/ ea va muri într-o zi. De aceea, lupta dintre fetiţa în rochiţă galbenă, cu codiţe şi un rucsăcel în formă de ursuleţ în spate, şi prezenţa în costum negru, savurând un trandafir galben, căreia i se văd venele albastre, îl/ o priveşte. 

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – Secţia Română)