Temeritate şi talent

Literatura şi Arta – despre care sigur aţi auzit – face în toamna asta 60 de ani. Stricto sensu, mai puţin, dar în calcul intră şi perioada Culturii, considerată predecesoare şi asumată intim, la nivel biografic. Diferenţele, de altfel, sunt minime: examenul comparatist al colecţiilor ne edifică rapid. Conceptual, programatic, ca miză, în bună parte şi ca abordare, avem de-a face cu una şi aceeaşi publicaţie, chit că formatul nu mai e acelaşi ca pe vremuri şi, evident, nici alfabetul. Dar nu mă exprim tocmai precis: punând particularităţile exterioare între paranteze, rămâne un lucru esenţial, verificabil de la un text la altul: continuumul viziunii, ca să spun aşa, o anume atitudine de fond şi o notă persistentă stilistică. Spiritul vechii Culturi e bine infuzat în paginile actualului săptămânal.

De ce stărui pe evidenţe: fiindcă uneori este bine să luăm în calcul şi inerţia unor lucuri; sau premisele pe care apoi le dezvoltăm mai mult sau mai puţin spectaculos, după pricepere şi cât îngăduie istoria. Cu alte cuvinte, în economia meritelor de mai târziu ale săptămânalului – uriaşe, la scara societăţii şi cumva, în momentele mare glorie, când tirajul atingea 250 de mii de exemplare, şi în contextul celor două maluri, pentru că anumite atitudini, mai ales pe la finele anilor ’80, au fascinat şi în partea aceasta de Prut, ba au funcţionat şi ca model -, în economia acestor merite intră, indenegabil, şi principiile iniţiale de program.

Dar intră, îmi place să cred, într-un fel tutelar şi dintr-o depărtare pe care azi, la ceas aniversar, n-o putem aproxima decât anecdotic, fiindcă peste întâmplare s-a depus o indelebilă patină mitologică, şi o figură de bună seamă imensă, cu o pondere de prestigiu pe măsură. Har lui Vlad Pohilă, scriitorul şi gazetarul (şi o rarisimă minte encilopedică totodată): de la el aflu că în 1954, la Moscova, Sadoveanu „a făcut şi lucruri bune”. Adică nu s-a afişat doar propagandistic, ci ar fi pasat, lui Alexandru Cosmescu şi altor doi scriitori de la noi, sosiţi acolo cu prilejul unui congres al Uniunii (şi într-un context în care s-ar fi aflat şi Ilya Ehrenburg), ideea înfiinţării în RASSM a unui săptămânal literar prin excelenţă. Trama chiar asta ar fi. Amănunte s-ar găsi într-o tabletă a aceluiaşi Cosmescu, publicată pe undeva, mai demult. N-am cum să fac în momentele acestea precizările de rigoare. Vlad însă vorbeşte cu siguranţa unui cunoscător şi e o chestiune de timp să-ţi procuri probele. Până atunci prefer să discut aspectul aşa-zicând simbolic al lucrurilor, chiar dacă, poate, faptele pot fi altele. Şi aici, ca şi în atâtea alte cazuri, se revendică o origine năzdrăvană, ca să zic aşa: sugestia sau chiar umărul unui mare prozator. Nu sunt atât de patetic, încât să admit pe bune că figura colosului ar fi grefat, cine ştie pe ce fel de oculte căi empatice, traseul ulterior al publicaţiei. Dar un vag spirit elitist, obstinat să discute valori într-un timp când contau comandamentele de partid e de întrevăzut în colecţii, sintagmă cu sintagmă. Depinde şi cu care picior începi să calci…

Spiritul acesta, nu altceva, a făcut mai târziu eclatanţa publicisticii, a acelei publicistici care a consacrat definitiv săptămânalul Uniunii Scriitorilor. Mi s-a întâmplat primăvara trecută să frunzăresc pagini din anii ’80 – perioada cea mai efervescentă, când aveai nevoie de un curaj nebun să scrii, de exemplu, „limba română” sau să te îndoieşti de infailibilitatea cutărui prim-secretar de partid: temeritatea merge mână în mână cu o altă calitate a scrisului. Şi nu am învedere acum doar editorialele redactorului-şef, Nicolae Dabija, formidabile prin forţa de persuadare: vorbesc de un nivel general, mult superior, stilistic vorbind, ştachetei instituite pe aiurea. Nu e lipsit de temei să ne întrebăm cum ar fi arătat „Literatura şi Arta” în lipsa acestui vital factor de calitate; şi să consimţim că până şi în epocile cele mai copleşitoare, când parcă nu-ţi arde de fiorituri, când regimul de urgenţă inhibă mortal calofilia, nu poţi face rabat la acurateţe, precizie, percutanţă, în fond la tot ce defineşte un stil şi alimentează expresivitatea. Săptămânalul şi-a repurtat victoriile şi prin talent.

Ghenadie Nicu este corespondentul “Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova 

Publicitate și alte recomandări video