Teritorii bune şi nu prea (I) – Preliminarii

Am citit cu mare interes articolul de ieri al domnului Florin Cîntic, "Provincialii faţă cu astenia". Relaţionând acest articol, cu scrieri anterioare ale autorului, sau cu scrieri ale altor autori şi chiar cu reacţiile, confortabile din punctul de vedere al poziţionarii de partea criticilor (interesaţi sau nu) ai acestui proiect, ale majorităţii comentatorilor pe forumuri sau site-uri de socializare vis-à-vis de conceptul ales Iaşi interfaţa răsăriteană a culturii europene, mi-am propus să identific o parte dintre sursele inegalităţii teritoriale, care caracterizează în prezent Iaşul şi (demi-)provincia, care l-a generat ca mare oraş. Atât sunt de prezente inegalităţile în relaţiile regiunii noastre cu alte componente ale sistemului teritorial românesc, cât şi în cotidianul fiecărui moldovean, încât atârnă ca un lest în orice proiect, comun sau individual al locuitorilor.

Cheia mea de lectură a fost una poziţionată din perspectiva teritorială regională. Însă, indiferent dacă aş fi citit ca român, ca moldovean sau ca ieşean articolul în cauză, perspectiva nu schimbă cu nimic cele relevate. Iată ce scrie Florin Cîntic în articolul de ieri: "Provincialismul nu reprezintă o expresie a poziţionării geografice sau a unui minorat politic, economic sau cultural. Provincialismul este mai mult decât o stare conjuncturală în care un teritoriu este cucerit şi administrat de o putere mai mare care devine un centru opresiv faţă de marginile subjugate. Provincialismul este, de fapt, o stare de spirit, o lene a minţii, o infatuare caraghioasă şi autosuficientă a mediocrilor."

Găsindu-se într-o situaţie particulară, fiecare teritoriu generează un repertoriu vast al inegalităţilor. Acesta cuprinde inegalităţi de factură diferită, dintre care unele pot apărea drept minore şi altele majore. Dincolo de importanţa lor în sine, aluvionarea acestora – acumularea şi cronicizarea lor este cea care ridică probleme. Nu doar dezagregarea politică a teritoriului Moldovei, sub presiunea structurilor teritoriale inamice a fost sursa inegalităţii de care "se bucură" în prezent, ci şi stângăciile structurilor amice de încadrare politico-administrativă. Acestea se pot dovedi redutabile, chiar nocive, deoarece ating nu doar teritoriul, ci şi modul de a trăi, respectiv teritorialitatea.

Fiecare teritoriu urmează o evoluţie mai mult sau mai puţin autonomă, fiind responsabil de un anumit nivel de dezvoltare, care îi este propriu. Unde se găseşte Moldova într-o astfel de ecuaţie teritorială? Astăzi, din considerente care ţin de gestiunea numărului de caractere pe care le am la dispoziţie, în loc de răspuns, vă propun două fragmente, unul dintr-un discurs electoral al fostului Preşedinte al României Emil Constantinescu (diplomat formulat!), conform căruia "În Moldova lipseşte spiritul de învingător şi există o anumită frustrare provenită din decalajul dintre importanţa culturală şi economică a regiunii". Cel de-al doilea fragment, scris cu mai puţine menajamente de către clujeanul Doru Pop, în "Obsesii sociale", carte apărută la editura ieşeană "Institutul European" în 1998: "Apartenenţa culturală şi teritorială a grupului vestic la o mitteleuropă respectată şi apreciată reprezentau garanţia demnităţii, a acceptării ca «frate» pentru românul ardelean, realizându-se chiar o solidaritate, prin identificare, între aceştia şi clasa politică ("masculină") bucureşteană. Toate aceste elemente vor grăbi asimilarea noului teritoriu din punct de vedere teritorial, etnic şi cultural. Însă în ceea ce priveşte Basarabia, situaţia e dramatic inversată. Intrând în componenţa României ca un copil nedorit, îşi va păstra această poziţie, ba mai mult, acestei imagini i se va adăuga şi tendinţa generală de identificare a Moldovei cu partea pasivă şi feminină a grupului etnic. M. Eliade îşi descrie atitudinea ostilă faţă de o Moldovă pasivă şi prea talentată. Ura şi dispreţul faţă de o Moldovă lentă şi feminină capătă accentele unei grobiene agresiuni sexuale: «Din fericire fiicele Moldovei trec câteodată prin iatacuri munteneşti»".

Clujul e "trendy", iar Transilvania e pe val, Timişoara e "cool", iar Banatul e "fruncea", chiar dacă ne raportăm doar la teritoriul naţional. Iaşii!? Iaşii sunt "uncool", iar Moldova apuseană, catalogată invariabil drept cea mai săracă regiune a UE, nu va scăpa prea curând de această sintagmă. Fundătură în logica teritorială a României şi mai nou în cea a UE, fără perspectiva imediată (?) a unei relaţii rapide către Europa centrală (cel puţin din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor), cu o metropolă fragilă cultural şi mai ales economic, care nu şi-a valorificat niciodată poziţia în proximitatea frontierei, iată de ce e musai să devenim o interfaţă. Odată dobândită această calitate, Iaşii şi Moldova nu numai că vor avea acces la circuitele economice continentale (şi de ce nu, culturale), ci vor deveni unităţi teritoriale cheie în tranzitul european. Nu ştiu dacă proiectele Iaşilor, care nu trebuie disociate de cele ale Moldovei, vor aduce în mod imediat prosperitatea economică a regiunii noastre, dar sigur ne vom ameliora poziţia la nivel trans-naţinal şi continental. Mai multe, sâptamâna viitoare.

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Al.  I. Cuza” Iaşi

Publicitate și alte recomandări video