N

Ucis de o conservă de peşte. Al doilea caz de botulism înregistrat la Spitalul Spiridon

N

vineri, 30 mai 2014, 01:50
2 MIN
 Ucis de o conservă de peşte. Al doilea caz de botulism înregistrat la Spitalul Spiridon

\N

Bărbatul a murit la Spitalul de Infecţioase după ce a făcut botulism din cauza unei conserve insuficient sterilizate

Ce-al doilea caz de botulism de anul acesta monitorizat la Spitalul de Boli Infecţioase s-a soldat cu decesul pacientului. Bărbatul în vârstă de 60 de ani, din localitatea Liteni, judeţul Suceava, a fost internat timp de o săptămână în spitalul ieşean, însă, în ciuda eforturilor medicilor, pacientul nu a putut fi salvat.

Bărbatul, care a fost ţinut continuu la Terapie Intensivă, făcuse botulism după ce a mâncat conservă de peşte preparată în casă şi păstrată de anul trecut. Conserva însă nu a fost suficient de bine sterilizată şi, ca urmare, bărbatul s-a îmbolnăvit brusc.

Pacientul a decedat duminică la amiază, cu toate că specialiştii îi administraseră serul antibotulinic, pe care l-au adus din Republica Moldova. „Pacientul se afla în stare gravă, a fost pus pe aparate la Terapie Intensivă, însă nu a mai putut fi salvat“, a spus prof. dr. Carmen Dorobăţ, managerul spitalului.

Primul pacient diagnosticat cu botulism anul acesta la Spitalul de Boli Infecţioase a fost salvat de medici după ce şi acestuia i s-a administrat serul antibotulinic adus de la Spitalul Clinic Republican din Chişinău. Femeia în vârstă de 47 de ani, din judeţul Bacău, a făcut botulism din cauza unei conserve de ciuperci pregătite în casă.

Anul trecut, specialiştii din unitatea medicală au diagnosticat trei persoane cu botulism. O mamă şi un fiu care s-au îmbolnăvit după ce au consumat o conservă cu carne de raţă, şi un bărbat care s-a intoxicat din cauza unor cârnaţi de porc.

Comentarii