Un bugetar mulţumit

Uite că nu-s nebuni. Doar mincinoşi de duzină. În ultima jumătate de an, de fiecare dată când ieşea în presă ministrul Olguţa Vasilescu şi anunţa avalanşa de măriri de salarii pentru bugetari, o singură întrebare îmi venea în minte: dar dacă ăştia chiar o comit? Dacă unii au ajuns să creadă că pot înfrânge regulile matematicii, că vor fi în stare să rescrie legile economice? Dacă nu înţeleg care sunt consecinţele contabiliceşti ale împărţirii unor bani inexistenţi şi care, în cel mai plauzibil scenariu, trebuie luaţi cu împrumut? Dacă Liviu Dragnea, ca să-şi mai îngroape mediatic nişte dosare, ar fi dispus să arunce cu bani din elicopter? Dacă PSD se va face că plouă la advertismentele Comisiei Europene privind depăşirea deficitului bugetar? Dacă aveam de-a face, de fapt, cu o doctrină economică populistă sud-americană? Dacă au uitat complet consecinţele creşterii cu 50% a salariilor din 2008 şi efectele crizei economice care a urmat?

Îngrijorările au fost inutile. Magia cu salariile este un foarte elaborat număr electoral de alba-neagra.

După campania electorală de anul trecut, după încă o jumătate de an din 2017, iată că raţiunea a învins, prin amânarea aplicării legii unice a salarizării la 1 ianuarie 2018, cu măriri într-un procentaj mult mai scăzut decât cel promis, urmând ca reforma să fie încheiată abia prin 2022! Citiţi printre rânduri: e un mod de-a spune că ea va putea fi implementată numai în corelaţie cu creşterea economică, că o forţare a cheltuielilor nu e dezirabilă, oricât şi-ar dori PSD. Din aceleaşi considerente menţionate acum – impactul bugetar negativ -, nici de la 1 ianuarie 2018 măririle nu vor putea fi realizate în procentajul promis.

Nu văd de ce un comportament raţional acum, când reacţia negativă faţă de neaplicarea programului de guvernare e mai puternică, ar fi urmat de unul iraţional după 2018, când societatea se va fi obişnuit cu ideea că nu se poate.

Sigur, vor fi voci care vor acuza PSD de încălcarea programului de guvernare. Dar chiar l-au crezut? Au fost atât de fraieri încât au şi votat din aceste considerente? Într-un fel, ar trebui să fie bucuroşi că minciuna a fost recunoscută şi că nu am fost atraşi pe termen lung într-un experiment populist, care ar fi costat societatea mult mai scump: inflaţie, scăderi ale veniturilor reale, criză economică, falimente, şomaj în creştere şi noi valuri de emigraţie externă.

Aşadar, realist vorbind, nu e niciun bugetar în ţara asta care să fie mulţumit de amânarea aplicării legii unice a salarizării? Niciunul care să răsufle uşurat că experimentul a luat o pauză şi că revenim cu picioarele pe pământ, la realitatea economică? Niciunul cu bun simţ, capabil să înţeleagă că banii sunt produşi de foarte multe ori în sectoare unde se trudeşte din greu cu salariul minim pe economie? Niciunul în stare să privească şi economia reală, spre lumea antreprenorilor, în sectorul privat, unde se simte o oarecare senzaţie de respiro. A scăpat deocamdată de pericolul migraţiei forţei de muncă la stat, de presiunea salarială generată de sectorul public, de aberaţia nemaîntâlnită ca salariile bugetarilor să fie net superioare.

Fireşte, există şi motive întemeiate de nemulţumire faţă de lege: cum se poate ca, de la 1 iulie 2017, să se dubleze indemnizaţiile aleşilor; de ce cresc inechităţile şi cum se acordă sporuri discriminatorii; de ce prevederile nu au caracter unitar şi de ce este discriminatorie pentru salariaţii unor instituţii? etc. Dragi sindicate, spor la proteste, dar fără cai verzi pe pereţi. Ce-a făcut PSD e deja prea mult.

Publicitate și alte recomandări video