Un ieşean, campion naţional la tenis!

marți, 26 ianuarie 2016, 02:43
2 MIN
 Un ieşean, campion naţional la tenis!

 Cezar Creţu s-a impus la CN under 16 

 
 
Centrul Naţional de Tenis din Capitală a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, Campionatele Naţionale de iarnă rezervate copiilor sub 16 ani la tenis de câmp. Deşi nu are nici 15 ani, pe care-i va împlini în luna aprilie, Cezar Creţu a câştigat proba de simplu, fără să piardă vreun set în cele cinci meciuri disputate. Cap de serie numărul 3, Cezar a avut cel mai greu meci în finală, când s-a impus cu scorul de 7-5, 6-4 în faţa lui Ştefan Palosi. Din păcate, ca şi în alte sporturi, titlul obţinut nu va conta pentru vreun club ieşean. “Cezar a început tenisul la 5 ani, la CFR Iaşi. A lucrat cu Oana Hîncu, a trecut la Ghiţă Grancea, pentru ca apoi să ajungă la Micul As, pe mâna antrenorilor Doru Damian şi Toni Lungu. Din nefericire, ţinând cont de condiţiile existente în Iaşi, pentru a continua să progreseze, anul trecut a trebuit să facem un sacrificiu şi să-l mutăm la Bucureşti, fiind legitimat acum la Tenis Club Bucureşti, la o grupă coordonată de Ionuţ Captan” a povestit Florin Creţu, tatăl proaspătului campion. Şi la proba de dublu a Naţionalelor de iarnă, Cezar Creţu a obţinut un rezultat bun, el clasându-se, alături de Adrian Georgescu, de la Tenis Club Bucureşti, pe locul III. Performanţa de la competiţia de la Bucureşti a fost anunţată de titlul obţinut în această lună de Cezar la Tennisline Cup 2016. Tenismanul crescut la Iaşi a câştigat turneul derulat la Milovice, în Cehia, după ce l-a învins în finală pe cehul Dalibor Svrcina, cu 6-3, 6-4. La dublu, împreună cu cehul Andrew Paulson, Creţu s-a clasat pe locul II.Cezar Creţu a făcut parte din loturile naţionale de tenis ale României, under 12, under 14, iar acum este şi în echipa tricoloră under 16. Anul trecut, l-a încheiat pe locul 10 european la under 14, iar acum se situează pe poziţia a XXI-a în Europa la under 16.
La Naţionalele de iarnă under 16 de la Bucureşti s-a remarcat şi o sportivă crescută la Iaşi, Smaranda Corneanu, care s-a impus la dublu, alături de Andreea Velcea. Ca şi în cazul lui Cezar, Smaranda nu mai reprezintă un club ieşean, ci pe cel timişorean Sport 4 Fun. 
 
 

Comentarii