Un om-model

Pe 31 octombrie 2015 s-au împlinit 43 de ani de la dispariţia lui Onisifor Ghibu (născut în anul 1883). Locul natal a fost comuna Sălişte, judeţul Sibiu, pe care viitorul cărturar îl evoca într-o manieră emoţionantă: „Datoresc satului meu tot ce este solid în fiinţa mea fizică şi spirituală".

De-a lungul întregii sale vieţi, Onisifor Ghibu s-a angajat cu toată fiinţa în realizarea dezideratelor şi idealurilor românilor din Transilvania (până la 1 decembrie 1918), apoi a românilor din ţara întregită, după realizarea Marii Uniri. El sublinia că "familia, marea obşte românească şi şcoala din satul meu au făcut din mine un luptător menit să rămână veşnic pe baricade". A urmat studii de teologie la Sibiu, apoi de filosofie, istorie şi litere la Bucureşti, unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga. Ulterior, şi-a completat studiile în Germania, mai ales la Universitatea din Jena, unde şi-a susţinut şi lucrarea de doctorat cu un subiect de pedagogie, în anul 1909.

A devenit inspector al învăţământului primar ortodox din Arhidieceza de  Sibiu şi Alba-Iulia, iar în anul 1914, în condiţiile izbucnirii primului război mondial, ajunge la Bucureşti, unde îşi continuă activitatea în domeniul educaţiei, precum şi în cel publicistic. În anul 1917 ajunge în Basarabia, având misiunea să organizeze învăţământul în limba română în provincia unită cu ţara-mamă la 27 martie 1918. După 1 decembrie 1918 devine unul dintre ctitorii învăţământului din Transilvania, contribuind decisiv la inaugurarea cursurilor Universităţii din Cluj (3 noiembrie 1919). Meritele incontestabile în această privinţă îi sunt recunoscute chiar într-o lucrare semnată de un autor maghiar, Alexandru Biro: "Măsurile luate de Ghibu, pregătite temeinic, au asigurat într-adevăr continuarea netulburată a activităţii în institutele universitare preluate pe seama statului român… Cei mai mulţi dintre conducătorii ardeleni accentuau nevoia de a se păstra caracterul ardelenesc pentru noua universitate… În faţa acestor propuneri, Ghibu aduce alte soluţii. Cu cunoscuta-i stăruinţă şi abilitate, el a reuşit şi de astă dată să-şi impună punctul de vedere nu numai împotriva ardelenilor, ci şi ale celor din Vechiul Regat, care ar fi dorit să facă la Cluj o universitate după calapodul celei din Bucureşti sau de la Iaşi… Într-adevăr, întemeietorii Universităţii româneşti din Cluj au făcut eforturi, cu o străduinţă remarcabilă, să înlăture acestă greşeală…".

A predat pedagogia şi istoria pedagogiei la Universitatea clujeană din 1919 până în 1945, susţinând cursuri de elită şi publicând valoroase lucrări de specialitate. Un exeget al operei sale, Ioan Ciolan, preciza că "o caracteristică cu totul deosebită a cursului profesorului Ghibu era stricta şi nedezminţita lui grefare pe actualitatea vie. Nu exista eveniment intern sau internaţional important, nu exista apariţie de scriere, de curent, de mişcare ideologică sau fapte social-culturale noi, ca să nu fie imediat comentate, criticate, exploatate în folosul unei cât mai bune înţelegeri de către auditori. Studenţii aveau de făcut lucruri ieşite din comun: nu li se cerea buchea cărţii, li se cerea o gândire proprie".

A fost un eminent savant, dar şi un luptător pentru împlinirea idealurilor naţiunii române, pentru adevăr. Credea nestrămutat în puterea actului de educaţie: "Nu credem în pedagogie, ci în personalitatea profesorului. Şcoala e profesorul. Vrem să creştem profesori cât mai buni. Dar ce este un profesor bun? Un savant, un erudit, un meşter metodician, un pedagog? Desigur, din toate câte ceva. Dar mai presus de orice un caracter, un patriot, un părinte, un erou al spiritului, un ostaş, un exemplu, un educator… Savantul se formează în laboratoare, în seminarii, în biblioteci; pedagogul în şcoală, în contact cu dascălii, cu elevii, cu părinţii, cu viaţa. Profesorul nu trebuie să fie un simplu învăţat, nici simplu pedagog, ci educator. Educator al elevilor, al părinţilor, al societăţii, al naţiunii".

Onisifor Ghibu a fost un mare patriot şi savant, care şi-a pus întreaga energie creatoare în slujba naţiunii din care făcea parte. Poate nu este prea târziu pentru ca toţi românii să îşi dea seama că avem, în istoria şi cultura noastră, exemple de devotament, de moralitate şi de dăruire pe care le-am putea urma. Oamenii-model există.       

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza"

Publicitate și alte recomandări video