De Business

Punem punctul pe știi

N

Unul din cei mai importanţi manageri din Iaşi a plecat din ţară

N

sâmbătă, 31 mai 2014, 01:50
2 MIN
 Unul din cei mai importanţi manageri din Iaşi a plecat din ţară

\N

 

Anul 2014 a culminat cu o schimbare majoră la vârful celei mai importante firme din Iaşi din ultimii ani, Delphi Diesel Systems din Miroslava. Directorul american John Hutson a fost promovat în cadrul companiei şi a fost nevoit să se mute în Luxemburg, iar în locul său a fost numit adjunctul său, fostul manager operaţional Ştefan Petrea, informaţie confirmată de oficialii companiei.

„Ştefan Petrea este noul manager al fabricii Delphi Diesel Iaşi. Ştefan Petrea lucrează pentru fabrica de la Iaşi încă de acum şase ani, iar fostul manager al fabricii, John Hutson, a fost numit director Lansare Produse la nivelul diviziei DDS, fiind acum relocat în Luxemburg. În noul său rol, John a devenit responsabil la nivel global pentru toate lansările de produse Common Rail (n.r. – sistem de injecţie directă) şi va asigura o tranziţie eficientă cu succesorul său pentru a garanta dezvoltarea continuă a fabricii. Astfel, de la nivelul său va sprijini fabrica de la Iaşi în ceea ce priveşte lansarea noilor programme Common Rail”, ne-a transmis Agnieszka Przymusinska, manager al departamentului de comunicare Delphi în Europa Centrală şi de Est. John Hutson este căsătorit cu o româncă şi este plecat din Statele Unite ale Americii încă din 1990, special pentru a ridica fabrici în diferite colţuri ale lumii şi a le aduce la capacitate maximă de producţie. În urmă cu cinci ani, Hutson a fost trimis să conducă activitatea fabricii de pompe şi injectoare pentru motoare diesel deschisă iniţial la Tehnoton şi relocată, ulterior, în noua construcţie din apropierea Metro. Într-un interviu acordat pentru Ziarul de Iaşi în vara anului trecut, John Hutson recunoştea că decizia de a veni în România s-a datorat şi faptului că soţia sa, Anca, pe care a cunoscut-o când lucra la o fabrică din Luxemburg, este româncă. După patru ani de la deschiderea fabricii, Delphi a devenit cea mai importantă companie din judeţ, atât din punct de vedere al numărului de angajaţi, cât şi al cifrei de afaceri sau profitului, iar directorul Hutson unul din cei mai influenţi oameni din industria ieşeană prin prisma acestor rezultate. În anul 2012, ultimul an pentru care sunt publice bilanţurile contabile, afacerile fabricii de echipamente electrice au urcat până la 1,8 miliarde lei, iar marfa exportată a dus la realizarea unei premiere pe ultimii 10 ani în judeţ: obţinerea excedentului comercial. Compania are peste 2000 de angajaţi, care au adus companiei în 2012 un profit de peste 121,5 milioane lei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii