Unul vine, altul pleacă

sâmbătă, 02 iulie 2016, 01:43
3 MIN
 Unul vine, altul pleacă

 

 CSMS a renunţat la Aniţoiu, Martin a ajuns ieri în cantonament. Filipinezul Sato a convins. Crenganiş tratează cu echipe din Moldova
 
Anticipările “Ziarului de Iaşi” legate de jucătorii aflaţi în probe s-au confirmat ieri. Florin Aniţoiu a plecat din cantonamentul formaţiei ieşene, de la Bolu (Turcia), iar legitimarea filipinezului Daisuke Sato mai depinde doar de unele formalităţi. “Aniţoiu a plecat vineri spre casă, am renunţat la legitimarea lui. Sato l-a convins pe antrenorul Nicolo Napoli şi suntem aproape de a semna un contract cu el. Aşteaptă un document din ţara lui, pentru a fi sigur că e liber, apoi îl legitimăm. În mare, ne-am înţeles” a declarat preşedintele CSMS, Florin Prunea, care s-a referit şi la Mădălin Martin: “Mădălin a ajuns la finalul contractului cu Rapid Bucureşti pe 30 iunie. Începând de pe 1 iulie, el este jucătorul Iaşului, pentru trei ani. Vineri după amiază va face primul antrenament alături de noii săi colegi”.
Şeful executivului ieşean s-a arătat foarte mulţumit de modul în care se prezintă echipa în cantonamentul din Turcia. Singura problemă la care CSMS e descoperită, în viziunea lui Prunea, este jucătorul eligibil pentru naţionala under 21: “Nu cred că vreunul dintre fotbaliştii tineri prezenţi în cantonament nu cred că poate face faţă nivelului Ligii I. De asta nici nu au jucat în meciurile amicale foarte mult. Sunt jucători talentaţi, însă pentru a juca 90 de minute meci de meci e nevoie de mai mult. Pe 11 iulie va fi o şedinţă în care se va încerca eliminarea regulii legate de obligativitatea prezenţei unui jucător sub 21 de ani pe tot parcursul meciurilor din Liga I. Cu excepţia lui Dinamo, Viitorul şi a Craiovei, toate echipele din prima ligă au mari probleme la acest capitol. Dacă, totuşi, nu va fi scoasă această regulă, va trebui să căutăm să transferăm minimum un jucător de valoare născut după 1 ianuarie 1994”.
În ceea ce priveşte meciurile de verificare, CSMS va disputa mâine un nou test, cu FC Voluntari. Partida se va derula pe terenul pe care se pregăteşte echipa ilfoveană, aflat foarte aproape de cantonamentul ieşenilor. Reamintim, până acum CSMS a disputat trei jocuri amicale, toate încheiate la egalitate: 3-3 cu Neftci Baku, 1-1 cu Osmanlispor şi 1-1 cu o selecţionată africană formată din jucători liberi de contract. Despre ultima confruntare, oficialii ieşeni au spus că rezultatul a fost influenţat de numărul imens de ratări al fotbaliştilor CSMS precum şi de starea de oboseală acumulată de elevii lui Napoli. Altfel, unul dintre jucătorii căruia CSMS i-a dat dezlegare fără a avea pretenţii materiale, atacantul Mădălin Crenganiş, liber de contract, poartă discuţii cu mai multe echipe din Republica Moldova.
 
 
 

Comentarii