Zmeura şi cosaşul

luni, 01 iulie 2013, 01:50
1 MIN
 Zmeura şi cosaşul

Apoi am întors privirea spre zmeurişul din faţa nucului falnic, dinspre vecinii de sus: nu mai era! Ce naiba?, am exclamat în sinea mea. Într-adevăr: nu mai era tufă de zmeură, zero absolut! Nu se poate aşa ceva! Incredibil! Cine-o fi cosit iarba?

De curând, am fost a doua oară anul acesta la ţară, la Amnaş. Mai fusesem în aprilie, cât să văd dacă toate-s în ordine (cât pot fi în ordine lucrurile într-o gospodărie nelocuită), să plătesc impozitul la Sălişte, să curăţ viţa de vie (câtă mai e – nişte fragă albă, nişte fragă neagră, o viţă numită Delaware şi Ceaslaua de pe casă care-şi mai revenise anul trecut), să pun nişte petice de cartofi şi ceva fasole verde.

Ori de câte ori pornesc spre Amnaş, am, aşa, un fel de strângere de inimă: o fi totul okay? N-o fi spart nimeni casa? (Apropo de asta: prima spargere a avut loc în 1994, a doua în 2006 – după algoritmul acesta, următoarea s-ar cam întâmpla prin 2018…)

Am plecat dintr-un Iaşi nereintrat în caniculă şi am ajuns într-un Ardeal cu soare torid: în primele zile, când ieşeam din vechea casă „de piatră” în curte, parcă intram într-un cuptor încins!

În fine, ce-am găsit la Amnaş? Vecinii moţi (stabiliţi de pe la începutul anilor 2000 în Amnaş) cosiseră deja iarba din curte (şi din grădină, desigur, dar ajungem şi în grădină). Un vişin bătrân din curte era la pământ. „Producţia” de agrişe părea măcar dublă faţă de anul trecut (a şi fost, câta vreme am putut să-mi gătesc o ciorbă săsească de agrişe şi să mai şi fac trei borcane de conserve – două mici şi unul mare, pentru mama), zmeura din mica grădină din curte era şi ea în curs de coacere (am putut recolta de două ori zmeură pentru a face nişte gem). Mi-am încheiat „inspecţia” din prima zi, imediat după sosire, trecând prin şură în grădină. Fânul din curte îmi cam aţinea calea în şură, cel din grădină era adunat într-o claie mare, mai încolo. M-am dus să văd dacă celălalt vecin (doar de grădină), olandezul stabilit şi el de câţiva ani la Amnaş, a mutat stâlpii de beton (puşi în vederea ridicării unui gard) unde i-am arătat în aprilie că este „graniţa” (iniţial, îi pusese astfel încât să-i iasă o linie dreaptă până la primul prun – al nostru!, adjudecându-şi ca urmare în partea cea mai lată 1,5 metri de teren!). Îi mutase. Apoi am întors privirea spre zmeurişul din faţa nucului falnic, dinspre vecinii de sus: nu mai era! Ce naiba?, am exclamat în sinea mea. Într-adevăr: nu mai era tufă de zmeură, zero absolut! Nu se poate aşa ceva! Incredibil! Cine-o fi cosit iarba?

Ca fapt „divers”, zmeura aceea există acolo de pe vremea bunicilor sau, dacă vreţi, de când mă ştiu! Pe deasupra, e un soi care face de două ori pe an fructe: odată în iunie-iulie, a doua oară în septembrie-octombrie! De-acum, ciuciu! După ce că anul trecut zmeura de toamnă s-a uscat pe tufe din cauza secetei, anul acesta n-o să mai am deloc şi cel mai devreme în toamna anului viitor (deşi nu prea cred: tufa de zmeura nu produce din primul an, ci abia în al doilea – şi până o creşte la loc…).

M-am dus ţintă la vecinii moţi. După salut şi câteva vorbe de genul când am venit etc., am abordat chestiunea supărătoare:

– Am fost în grădină şi tare m-am mai supărat după ce-am văzut. Cine a cosit iarba?, am întrebat-o pe vecină.

 
– Tavi! (Tavi e cel mai mic fiu al lor, într-o vreme chiar mergea la cosit ca un profesionist, ca să zic aşa, de câţiva ani este îndeobşte plecat la muncă în Germania, odată ce începe sezonul agricol de recoltare a diverse legume.)
-Păi, ce-a făcut, nu mi-am putut crede ochilor când am văzut că nu mai exista nicio tufă, niciuna, de zmeură!
– L-a mai ajutat cineva la cosit, poate omul cela…, a spus vecina, după o pauză de stânjeneală.
Nici nu ştiam ce să cred. Oamenii ăştia se comportaseră exemplar cu mine, de când îi ştiam. Pur şi simplu sunt ceea ce poţi spune fără reţinere: nişte oameni foarte de treabă! Acum, nu ştiau nici ei ce să zică în afară de faptul că le pare rău.
Nu mai ştiam nici eu ce să zic. Răul era de-acum făcut şi nu mai exista loc să fie „desfăcut”.
Mi-au dat apoi plasa lăsată de sora mea prin mai pentru mine, am primit ca de de obicei nişte ouă şi ceva brânză (caş de vacă), iar a doua zi dimineaţa, vecina avea să-mi aducă doi litri de lapte proaspăt.
Sigur, n-a trecut zi în care să nu-mi fi spus măcar odată: Incredibil! Nu se poate aşa ceva! Cum să coseşti, să razi un zmeuriş întreg, cu fructe în curs de coacere? Nu, aşa ceva nu se poate întâmpla, aşa, „din greşeală”! Cine a făcut-o, a făcut-o cu bună ştiinţă – vrând, să zicem, să se răzbune pe cineva. Dar pe mine, nu avea cine de ce să se răzbune – nu l-am mai văzut pe fiul în cauză de ani de zile! Şi apoi? Indiferent pe ce parte întorceam problema, cosaşul (c-o fi fost fiul vecinilor, c-o fi fost cel care l-a ajutat) nu ieşea bine – vorba aceea: nimeni nu poate fi atât de idiot şi să nu vadă (ca să nu zic: să nu ştie cum arată) nişte zmeură cu fructele pe tufă! Cea mai plauzibilă interpretare mi s-a părut aceea conform căreia fiul (cu care nu s-au înţeles prea bine în ultima vreme) n-o prea fi avut chef să cosească, dar cum l-au prins la înghesuială, venit acasă, l-au bătut la cap până a acceptat să cosească grădina. Ca să se răzbune pe ei, mi-o fi pus la pământ zmeura – eventual în speranţa că o să mă supăr şi n-o să le mai dau şi la anul iarba… Iaca, asta n-o să se întâmple.
În fine, am mai avut şi eu ce cosi – iarba mare din faţa casei şi a porţii, iarba de pe râpă, unde vecinii nu cosesc niciodată (e prea anevoios), iar eu n-am mai cosit de vreo doi ani – ultima dată mi-am rupt coasa acolo – de, era Made in… China! Între timp, am una bună, „Slovakia” – Made in Slovenia (!?!).
Altfel, curios lucru: ajuns la ţară, parcă aş căuta să fac tot felul de treburi ţărăneşti în curte, în grădină, caut munca fizică, îmi place să mă simt după aceea obosit bine fizic, să-mi ostoiesc setea cu apă rece ca gheaţa din fântână, cu o bere rece, alt gust – mult mai bun – are şi vinul direct din butoi ori o tărie pe care o bei după ce-ai tras la coasă.
Cât despre zmeuriş: timpul şi natura vor rezolva problema. Dacă-s lăsaţi.
 
Michael Astner este poet, traducător şi publicist.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii