De Business

Punem punctul pe știi

Ce pedepse risca angajatii la negru si patronii care folosesc persoane fara contract

vineri, 11 martie 2011, 20:20
4 MIN
 Ce pedepse risca angajatii la negru si patronii care folosesc persoane fara contract

 Pedepsele pentru munca la negru au fost inasprite drastic prin noul Cod al Muncii. Amenzile au fost marite, contraventia a devenit infractiune, iar angajatorii pot fi condamnati la inchisoare, in cazul in care sint gasiti, in mod repetat, cu un numar mare de persoane fara contract. Mai mult, vor fi sanctionate si persoanele care accepta sa lucreze la negru.

La inceputul saptaminii, Guvernul si-a asumat raspunderea pe proiectul Codului Muncii, iar in cazul in care Executivul nu va cadea in urma motiunilor de cenzura impuse in urma adoptarii actului legislativ, atunci se spera ca va intra in vigoare la inceputul lui mai.

Amenzi de pina la 20.000 de lei de persoana

Actualul Cod sanctioneaza numai angajatorul, iar cel care munceste ilegal este lasat in pace. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM), in legislatia actuala, amenda maxima pentru munca la negru este 100.000 de lei, iar amenda pentru fiecare persoana gasita muncind ilegal este 3.000 – 4.000 lei. “In noul proiect, amenda pentru fiecare persoana a crescut la 20.000 de lei, iar cea maxima ramine 100.000 lei, numai ca este aplicabila pina la cinci angajati gasiti fara forme legale. Daca sint depistate mai mult de cinci persoane, faptul nu mai constituie contraventie, ci devine infractiune. Aceasta se pedepseste cu inchisoare de la unu la doi ani sau amenda penala. In acest caz, ITM face propunerea de urmarire penala, iar judecatorii decid pedepsele”, a explicat Andrei Albulescu, directorul executiv al ITM.

Tot infractiune constituie si cazul in care un patron sau administratorul unei firme angajeaza personal in mod repetat si stabileste un salariu mai mic decit cel brut pe economie sau colectiv incheiat la nivel national sau de ramura. “In acest caz, pedeapsa porneste de la sase luni la un an”, a completat Albulescu.

Si angajatorii care refuza sa puna la dispozitia inspectorilor veniti in control documente de munca risca pedeapsa cu inchisoarea. In prezent, acest lucru este considerat o contraventie si se pedepseste cu amenda, dar noul Cod a incadrat fapta la infractiuni.

De asemenea, tot de inchisoare vor avea parte si reprezentantii firmelor care angajeaza persoane aflate ilegal in Romania sau fara autorizatie de munca. “In acest caz, putem vorbi ca ne-am aliniat la normele europene in materie. Este de asteptat ca si in Romania acest fenomen sa ia amploare in viitorul apropiat”, a completat directorul ITM.

Sindicatele cred ca introducerea infractiunii in proiectul Codului Muncii este doar praf in ochi. “Asa cum sint contestate mii de amenzi, si cei sanctionati au avut cistig de cauza, asa se va intimpla si cu aceste asa-zise infractiuni. Sint sigur ca adoptarea acestei formule nu-i va speria pe patroni”, este de parere si Doru Alexandrescu, presedintele BNS Iasi.

Pedepsele suplimentare, la mina instantei

Instanta de judecata poate da pedepse suplimentare pentru patronii care vor fi acuzati de infractiuni, cum ar fi restrictionarea la fondurile nerambursabile europene sau participarea la licitatiile cu fonduri publice.

“Mai sint si alte sanctiuni. De exemplu, daca un electrician este gasit lucrind la o firma fara forme legale, instanta poate cere autoritatii care i-a emis autorizatia sa o suspende. Instanta poate sa sanctioneze chiar si pe contractantul unei lucrari publice, daca se demonstreaza ca subcontractorul a angajat persoane la negru, ambii vor fi sanctionati”, a explicat Albulescu.

Pentru prima oara, proiectul spune ca se va sanctiona si angajatorul pentru neintocmirea pontajului sau neinminarea contractului in forma scrisa salariatului.

“Toate persoanele lasa o urma”

Salariatii care accepta de bunavoie sa lucreze fara forme legale vor fi si ei aspru pedepsiti. Prevederea nu exista in actualul Cod al muncii. Pedepasa in acest caz va fi amenda de la 500 la 1.000 de lei.

Potrivit reprezentantilor ITM, femomenul este extins in rindul somerilor si al celor care primesc diverse forme de sprijin de la stat. “Este vorba in special despre someri, persoane cu pensii anticipate sau cu venit net garantat. Acestia trebuie sa stie ca, in cazul in care sint prinsi ca lucreaza ilegal, trebuie sa dea toti banii inapoi la stat. Multe persoane in situatia aceasta au fost regasite pe state de plata, in liste de gestiune la predarea schimbului, in intrarile si iesirile din contabilitate sau chiar pe facturi. Aproape toate persoanele lasa o urma prin actele societatii, iar sarcina noastra este sa le gasim. Vom fi exact ca niste detectivi”, spune Albulescu.

Sindicalistii sint de parere ca noul Cod nu va aduce schimbari in privinta muncii la negru. “Ca si pina acum, patronii isi ascund foarte bine urmele cind vine vorba despre persoane care lucreaza la ei ilegal. Sint sigur ca proiectul nu va aduce schimbari prea mari, in privinta fenomenului. Vor gasi alte mijloace sa insele vigilenta statului. In plus, nu cred ca cei de la ITM vor avea timp sa faca prea des acest tip de controale, deoarece au si alte domenii de controlat. Insa, un lucru este cert: noul Cod va da puteri depline angajatorilor, care vor proceda dupa bunul lor plac cu salariatii”, a declarat Ioan Pascal, liderul filialei iesene a CNSRL Fratia.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii