De Business

Punem punctul pe știi

Exporturile firmei Antibiotice au crescut cu o treime

joi, 12 august 2010, 18:37
2 MIN
 Exporturile firmei Antibiotice au crescut cu o treime

Producatorul local de medicamente Antibiotice SA a inregistrat un profit net de 17,25 milioane lei (4,1 milioane euro) in primul semestru, cu 14,9% peste cistigul din ianuarie-iunie 2009, la o cifra de afaceri cu 7,1% mai mare, de 115,79 milioane lei (27,9 milioane euro).

Societatea a reusit sa creasca beneficiul net avind rezultate bune in activitatea de baza. "Consecventi organizarii firmei in centre de profit si centre de cost, in vederea urmarii performantelor fiecarei activitati din companie, s-a reusit cresterea profitului din exploatare cu 40% la nivelul de 32 milioane lei fata de cel realizat in primul semestru al anului 2009, cind a fost de 22,8 milioane lei", se arata in raportul depus la Bursa de Valori Bucuresti.

Veniturile totale ale producatorului de medicamente s-au majorat in prima jumatate a anului cu 13,6%, de la 120,69 milioane lei la 137,07 milioane lei, dupa cum reiese din acelasi document. 

SUA, o piata importanta

O crestere importanta a afacerilor producatorului de medicamente s-a inregistrat la export, confirmindu-se astfel tendinta ascendenta din ultimii doi ani pe acest segment. Aceasta situatie este explicata prin managementul companiei axat pe strategia de extindere a prezentei pe pietele internationale, atit prin consolidarea pozitiei ca al doilea producator mondial de Nistatina, cit si prin dezvoltarea exporturilor directe sau in colaborare pentru medicamentele in forma finita. Exporturile de Nistatina au inregistrat o crestere cu 28% in perioada primelor sase luni ale anului 2010, raportat la aceeasi perioada a anului anterior.

Dezvoltarea exportului de produse finite reprezinta o directie prioritara in cadrul strategiei de marketing pe pietele externe. In aceste conditii, s-a obtinut o crestere de 44% fata de primul semestru al anului trecut. Avind in vedere proiectele de dezvoltare a pietelor externe cu parteneri importanti din piata farmaceutica internationala, Antibiotice estimeaza o crestere a cifrei de afaceri la export pe termen mediu (trei ani) de aproximativ 50%. 

Un element esential, care va contribui si in continuare la cresterea exporturilor de produse finite, este reprezentat de obtinerea autorizarii FDA (Food and Drug Administration) pentru Ampicilina injectabila, la finele anului trecut. Ca urmare, in primul semestru al acestui an au fost vindute in Statele Unite 369.000 de flacoane, urmind ca pina la sfirsitul anului sa se livreze inca un milion de flacoane.

Se urmareste o crestere a cifrei de afaceri cu 10%

Pentru cea de-a doua parte a anului in curs, conducerea companiei pregateste implementarea unei noi etape a programului de eficientizare a activitatii, prin imbunatatirea cash-flow-lui, ca urmare a unei mai bune relationari cu distribuitorii si piata farmaceutica, externalizarea unor activitati complementare si concentrarea pe activitatea de baza a companiei, precum si urmarirea riguroasa a programelor de reducere a costurilor activitatilor auxiliare. 

Ca urmare a acestor masuri, pina la finalul acestui an, Antibiotice SA Iasi urmareste sa atinga o crestere a cifrei de afaceri de 10% si de 18% a vinzarilor pe piata interna, pastrindu-si locul patru in topul producatorilor de medicamente generice din Romania, precum si accelerarea vinzarilor la export. In prezent compania Antibiotice se situeaza pe locul 4 in topul companiilor de generice din Romania, avind o cota de piata de 6,6%.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii