De Business

Punem punctul pe știi

Fermierii vor incepe sa culeaga roadele proiectelor SAPARD peste doi ani

marți, 07 august 2007, 17:59
2 MIN
 Fermierii vor incepe sa culeaga roadele proiectelor SAPARD peste doi ani

Agricultura ieseana va incepe sa se indrepte spre drumul cel bun de-abia peste doi ani. Multi dintre investitorii care au apelat la fonduri europene sustin ca nu se afla deocamdata decit la etapa proiectului tehnic. Printre proiectele care urmeaza a fi finalizate se afla si doua fabrici moderne de procesare a laptelui la Strunga si o moara de peste un milion de euro la Vinatori. „Fabrica de lapte pe care urmeaza sa o modernizez are ca model un proiect din judetul Botosani si va avea instalatie de cascaval, 12 camere cu temperaturi diferite si atmosfere de climatizare. De asemenea, ferma de 450 de capete pe care o am deja va fi ca a lui Porumboiu de la Vaslui cu grajd colectiv si sistem automatic de muls", a argumentat Florin Stegariu, administrator al Agrocom Strunga. Dupa cum sustin autoritatile din domeniu, proiectele depuse pentru obtinerea de fonduri de preaderare vor fi finalizate cel tirziu in octombrie 2008. „Numai in cazuri speciale, cum ar fi calamitatile, termenul poate fi prelungit. Orice investitor are insa interesul sa finalizeze cit mai repede lucrarile. La inceput, acestia au prezentat un plan de fezabilitate, dar trebuie sa realizeze si un dosar de achizitii si un proiect tehnic corect. De asemenea, trebuie sa indeplineasca conditiile de siguranta a alimentelor potrivit normelor europene", a explicat Eugen Ticau, director al Centrului Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit. O parte dintre investitori sint inca pesimisti in privinta viitoarei afaceri cu bani europeni. „Nu sint inca sigur ca voi finaliza proiectul. Sint deocamdata la etapa proiectului tehnic al fabricii de lapte si nu stiu daca va fi aprobat. Peste doua luni va voi putea da mai multe detalii", ne-a spus Daniel Iordache, manager al societatii Danke din satul Fedeleseni. Potrivit datelor oferite de CRPDRP, prin programul SAPARD si Fermierul, s-au depus 173 de proiecte, cu o valoare totala de 62 milioane de euro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii