De Business

Punem punctul pe știi

La „Iasitex” mocneste greva generala

miercuri, 15 octombrie 2003, 23:00
3 MIN
 La „Iasitex” mocneste greva generala

Apele la „Iasitex” stau sa dea in clocot. Negocierile privind contractul colectiv de munca au intrat in impas. Cererile sindicatelor din firma nu se suprapun deloc peste oferta patronatului. Dupa saptamini intregi de negocieri nu s-a ajuns inca la nici o intelegere. Luni, 13 octombrie, s-au incheiat cele 60 de zile de la preluarea firmei de noul actionar prevazute de lege pentru semnarea contractului colectiv de munca. La sfirsitul zilei de luni, Stefan Vuza, actionarul principal al „Iasitex”, a declarat ca nu s-a ajuns la un consens si ca miercuri se va semna contractul odata cu depunerea de catre partonat a ofertei finale. Ieri, insa, Stefan Vuza nu a sosit la Iasi si nu a prezentat sindicatelor nici o oferta. Pina la inchiderea editiei, omul de afaceri nu a putut fi contactat telefonic.
Majorare a salariilor cu 14%
Daniela Banari, lidera Sindicatului Liber din „Iasitex”, a sustinut ca, in situatia in care patronatul nu va veni astazi cu o propunere concreta de negociere, la sedinta Consiliului Sindical de vineri se va decide calea legala pe care o vor urma sindicalistii, adica declararea conflictului de interese la „Iasitex” cu toate etapele prevazute de lege, mergindu-se pina la greva generala.
Cele doua sindicate din firma, Sindicatul Liber (SL) si Sindicatul Independent (SI), au solicitat o majorare cu 14% a salariilor, plata orelor suplimentare, acordarea de sporuri, a primei de vacanta si a tichetelor de masa.
„Ni s-au prezentat, de catre patronat trei grile de salarizare diferite. Fiecare prevedeau altceva. Nici una nu era explicita, in sensul ca un salariat are acum un anumit salariu si dupa semnarea contractului va avea salariul x, cu y% mai mari. Diferite sporuri, diferite salarizari, unii angajati nu se regaseau pe aceste grile. La fel si in privinta sporurilor nu era nimic concret”, a declarat Daniela Banari, lidera SL.
Actiunile viitoare vor fi decise vineri
Negocierile cu patronatul, respectiv Stefan Vuza, au avut loc luni, 13 octombrie. Nici in privinta platii orelor suplimentare, a primei de vacanta sau a tichetelor de masa nu s-a ajuns la un consens. In aceste conditii, cele doua sindicate au decis aminarea discutiilor pina miercuri, cind patronatul ar fi trebuit sa prezinte o alta oferta, ultima. „Astazi (ieri, n.r.), cind am plecat din firma, am trecut pe la secretariat sa vad daca a venit domnul Vuza. Am avut o zi incarcata si am crezut ca nu m-a gasit. Mi s-a spus ca domnul Vuza nu a sosit in unitate si ca nu a trimis nici o oferta pentru sindicate. Daca pina miine (astazi, n.r.) nu vom avea aceasta oferta, vom analiza situatia creata in Consiliul Sindical care se va intruni vineri si vom decide actiunile urmatoare”, a declarat Daniela Banari.
„Speram sa evitam greva generala”
In cazul in care astazi nu se va ajunge la o intelegere, Sindicatul Liber din „Iasitex” va solicita declararea conflictului de interese in societatea ieseana. Dupa parcurgerea etapelor prevazute de lege (medierea si consilierea de catre comsia de dialog), sindicalistii vor putea declansa greva generala.
„Speram sa nu ajungem in aceasta situatie. Despre stadiul negocierilor de la «Iasitex» au fost inormati toti salariatii, dar si reprezentantii Cartel ALFA, la care sintem afiliati, precum si Sindicatul «Uniconf». Avem tot sprijinul confederatiei in actiuinle viitoare ale sindicatului nostru”, a sustinut lidera de la „Iasitex”. Pina la inchiderea editiei, Stefan Vuza, noul actionar majoritar de la societatea ieseana nu a putut fi contactat telefonic. (V. MIRON)

Comentarii