Angoasele Europei

Europa s-a hotarit sa isi ia soarta in propriile miini. Patru dintre tarile care au un loc privilegiat in arhitectura politica mondiala (Franta, Marea Britanie, Germania si Italia) au adoptat un document care vrea sa puna bazele unei forte militare europene, unei armate convingatoare in stare sa intervina in situatii de criza locala, fara a mai astepta sprijinul americanilor. Documentul, ramas secret pina marti, abordeaza o problema deloc noua, pentru ca ideea nasterii unei identitati europene de aparare bintuie prin cancelariile europene de citiva ani buni, desi ea a ramas pina acum doar in stadiul de proiect.
Declaratia franco-britanica de la Saint Malo, de anul trecut, summitul franco-german de la Toulouse, din mai, Consiliul European de la K?ln, din iunie si reuniunea de la Bruxelles a celor 15 au fost, pentru liderii europeni, tot atitea prilejuri de a discuta acest proiect. Toate aparentele arata ca, daca lucrurile vor merge bine, ultima etapa in efortul de dotare a Uniunii Europene cu o capacitate de interventie in cazul crizelor regionale va fi summitul european de la Helsinki, din 10-11 decembrie.
Anuntarea acestor intentii ambitioase a coincis, nu intimplator, cu vizita in Europa a secretarului american al Apararii, William Cohen. Nimeni nu poate crede ca, in acest context, reprezentantul administratiei americane a venit in Europa pentru o vizita de curtoazie. In primul rind, vizita lui Cohen are scopul declarat de a linisti tarile europene vizavi de noul sistem american de aparare impotriva rachetelor nucleare. Ingrijorarea liderilor europeni are o baza reala. Acest sistem ar putea pune in pericol relatiile Occidentului cu Rusia, antrenind in acest caz Europa intr-o noua cursa a inarmarilor. Se cunoaste refuzul Rusiei de a amenda Tratatul impotriva Rachetelor Balistice din 1972 la cererea Washingtonului de a permite desfasurarea unei defensive nucleare in urmatorii cinci ani. Moscova a avertizat chiar ca, daca SUA nu respecta tratatul mai sus mentionat, alte acorduri majore de reducere a armelor nucleare vor fi periclitate. O perspectiva deloc linistitoare pentru o Europa de abia scapata de frisoanele unui lung razboi rece.
Europa se mai teme ca, in caz de conflict, participarea americana ar fi mult diminuata, cu toate ca Statele Unite s-au grabit sa declare raspicat ca noile planuri nu vor izola Washingtonul de aliatii sai europeni si nu vor reduce amploarea angajamentului american in securitatea europeana. Temerile capitalelor europene sint alimentate si de tendintele izolationiste care circula in Congresul american, tendinte care par sa revina ciclic.
Dar prezenta inaltului reprezentant al administratiei americane este si o dovada ca "Unchiul Sam" ramine foarte atent la ceea ce se pune la cale in Europa. Eforturile europenilor in directia proiectului politic pentru securitatea comuna sint inca privite cu destula suspiciune peste Atlantic, principala cauza fiind pretentiile anterioare ale Frantei privind cedarea unor posturi de decizie din cadrul NATO unor generali europeni. Americanii se tem deci ca Europa va crea o forta militara concurenta a NATO, stiut fiind ca SUA doresc ca Alianta Nord-Atlantica sa nu isi piarda din influenta si sa poata bloca la nevoie orice operatiune militara, lansata fara o consultare prealabila.
Din acest punct de vedere insa, Washingtonul poate fi linistit. Dupa cum au declarat liderii europeni, batrinul continent va avea o forta militara proprie, dar complementara Aliantei Nord-Atlantice si integrata ei. Alianta, si prin intermediul ei, Washingtonul, va avea in continuare dreptul primei optiuni.
Unul dintre motivele pentru care aceasta identitate va ramine in cadrul NATO si nu va fi o forta in afara organizatiei transatlantice este legat de considerente foarte pragmatice. In primul rind, daca aceasta structura va exista si isi va indeplini menirea, va avea nevoie de echipament militar performant. Si cum statele europene au dovedit in timpul crizei din Kosovo ca nu au dotarea corespunzatoare unor interventii de amploare, ele vor trebui sa apeleze la echipamentul NATO. Adica la echipament american. Acestei situatii de dependenta nu i se intrevede o rezolvare imediata pentru ca, desi europenii cheltuiesc pentru armament doua treimi din bugetul militar al SUA, acest lucru nu se reflecta deocamdata in capacitatile de aparare existente. Cu alte cuvinte, Europa este departe de a avea doua treimi din capacitatea militara pe care Statele Unite o au in acest moment.
In ce priveste Romania, viziunea pragmatica a Washingtonului pare ca ii va ingreuna efortul de integrare euroatlantica. SUA vor de la aliatii lor europeni cresterea si eficientizarea cheltuielilor pentru armament. Acest fapt ar putea sa se rasfringa si asupra costurilor presupuse de integrarea unui nou stat in NATO, prin inasprirea conditiilor legate de dotarea tehnica a armatei. Daca criteriile tehnice vor predomina fata de cele politice, Romania se va indeparta din nou de Alianta.
Independenta militara a Europei fata de cel mai puternic aliat al sau, SUA, pare sa fie deci inca iluzorie. Pirghiile prin care Washingtonul manevreaza liderii europeni ramin inca destul de solide. Singura sansa a statelor europene ar fi realizarea unui consens politic in vederea cresterii eficientei cheltuielilor militare. Dar cum in politica europeana exista tot atitea pareri cite capete, s-ar putea ca nici macar "Domnul PESC", respectiv Javier Solana, care a fost pus in fruntea UEO tocmai pentru a fi liantul care lipseste tarilor europene, sa nu poata limpezi situatia. (Ionel AFRASINEI)

Publicitate și alte recomandări video