Condamnati la reconciliere?

Irlanda de Nord este condusa din nou de institutii autonome. Partidele protestante si catolice din Irlanda de Nord (Ulster) au reusit sa convinga Londra sa permita reinstalarea la Stormont a unei Adunari Legislative si a unui Guvern cu statut autonom – institutii care au functionat (cu mare dificultate) intre decembrie 1999 – februarie 2000. Premierul britanic Tony Blair, care de la preluarea mandatului s-a aratat un adept al implementarii principiilor devolutiei, si-a dat acordul, fara a mai afisa insa optimismul din decembrie anul trecut.
Prima intilnire a reprezentantilor partidelor celor doua comunitati in cadrul Executivului s-a produs pe 1 iunie. In ciuda zimbetelor largi ale premierului nord-irlandez David Trimble – seful principalei formatiuni politice protestante, Partidul Unionist – intilnirea a fost scurtcircuitata de scepticism. Din capul locului au existat doua elemente care au parazitat discutia. In primul rind, a contat foarte mult ca doua locuri au ramas goale la intilnirea Executivului. Ocupantii lor ar fi trebuit sa fie ministrii desemnati de formatiunea protestanta cea mai radicala – Partidul Democratic Unionist, care au declarat ca nu pot sta alaturi de cei doi reprezentanti "teroristi" ai Sinn Fein (aripa politica a IRA). PDU s-a opus acordului incheiat in aprilie 1998 intre Londra si Belfast, care a stabilit principiile autonomiei Ulsterului, si nu si-a ascuns intentia de a sicana functionarea noilor institutii nord-irlandeze. In al doilea rind, au aparut semne de intrebare in legatura cu moartea suspecta a doi protestanti in Ulster si explozia unei bombe usoare la un pod din Londra. Unionistii si catolicii moderati se tem ca gruparile disidente ale IRA vor incerca sa submineze aplicarea acordului prin atentate teroriste, asa cum au facut-o si pina acum.
Intre suspendarea institutiilor autonome, in februarie, si reinstalarea lor acum nu s-au produs evenimente spectaculoase. Protestantii si catolicii au revenit la masa discutiilor doar pentru ca au sentimentul ca trebuie sa insiste pe calea reconcilierii. IRA nu a facut inca nici un pas concret pentru dezarmare. A promis doar ca va permite accesul unor inspectori internationali la unele dintre buncarele sale. Armata nord-irlandeza a reusit, prin Sinn Fein, sa convinga Partidul Unionist si Londra sa renunte la obiceiul ultimatumurilor si sa imagineze procesul de dezarmare ca intinzindu-se pe o perioada mai mare de timp.
De ce, este simplu de inteles. Existenta IRA este instrumentul de presiune la nivel politic al Sinn Fein in realizarea unor reforme importante. In acest moment, principala preocupare a catolicilor este reformarea politiei britanice, faimoasa Royal Ulster Constabulary (RUC), care actioneaza in Ulster. Pentru protestanti, RUC este simbolul uniunii cu coroana britanica, dar pentru catolici politia nord-irlandeza (compusa in proportie de 93% din protestanti) este simbolul represiunii si ocupatiei. Asa cum protestantii sint incrincenati de memoria victimelor atentatelor IRA, si catolicii pastreaza amintirea insingerata a victimelor confruntarilor de strada cu RUC.
Mai sint si alte lucruri care vor afecta buna activitate a Executivului. Partidul Unionist are doar o slaba majoritate in Adunarea Legislativa si pierde teren in fata Partidului Democratic Unionist, care practica un discurs radical. Acest fapt arata ca suportul popular pentru reconciliere este fragil. David Trimble are, din aceasta cauza, o pozitie nu prea buna in partid, luna trecuta cistigind cu greu un vot intern de sustinere.
Nu in ultimul rind, disputele pe marginea politicilor concrete ce vor trebui decise de Executiv vor fi foarte aprinse. Noua autoritate poate decide intr-o sfera foarte larga de domenii, exceptie facind politica fiscala, politica externa si apararea. Pozitia partidelor in chestiuni economice, de pilda, este prea putin clara si, in mod sigur, este nevoie de ample dezbateri pentru clarificari. Apoi, asa cum a aratat deja prima sedinta a Executivului, problemele administrative se vor amalgama cu cele simbolice, confuzionind discutiile. Pe 1 iunie, desi s-a pornit de la o discutie pe chestiuni financiare, s-a ajuns la intrebarea daca steagurile britanice trebuie sa fie arborate pe institutiile nord-irlandeze.
In Irlanda de Nord nimeni nu este prea optimist in acest moment. Dezamagirea fata de esecul primei tentative de auto-guvernare si reconciliere a fost prea mare. Tony Blair trebuie sa admita ca lucrurile se misca mai greu decit spera. Premierul britanic este totusi multumit pentru ca sub mandatul sau prapastia dintre protestanti si catolici (alimentata de o memorie a conflictului ce se intinde pe mai multe sute de ani) s-a mai redus putin. Acordul din 1998 este istoric si a facut posibil ca Irlanda sa renunte la pretentiile sale teritoriale fata de Marea Britanie. IRA respecta promisiunea de suspedare a activitatilor teroriste, asa cum nu a mai facut-o pina acum. Iar partidele celor doua comunitati, in ciuda disensiunilor si sicanelor politice, vor colabora in cadrul unui Executiv si al unei Adunari Legislative. Asadar, Blair vede jumatatea plina a paharului. Sint foarte multi care o vad pe cea goala. Succesul autonomiei Ulsterului depinde de un lucru aparent fragil: daca incapatinarea va iesi invingatoare in confruntarea cu scepticismul. (Adrian CIOFLANCA)