Lectia americana

De opt zile, cetatenii Statelor Unite ale Americii traiesc un eveniment care a avut parte, potrivit sondajelor de opinie, de cel mai mare interes public de la razboiul din Vietnam incoace. La mai mult de o saptamina de la desfasurarea scrutinului prezidential, americanii nu stiu inca cine este viitorul lor lider: republicanul George Bush sau democratul Al Gore. Acesta este subiectul numarul unu al mass media, al discutiilor dintre pensionari in parc sau chiar, culmea pentru raceala americanilor, al dialogurilor complezente dintre necunoscuti in metrou. Un asemenea interes pentru un eveniment politic era greu de imaginat in SUA chiar si de catre analistii americani.
Incertitudinea in privinta rezultatelor scrutinului a dat, fireste, multa apa la moara tuturor regimurilor autoritate din lume, presa oficiala din aceste tari acordind brusc spatii ample evenimentelor de la Washington. La Bagdad, de exemplu, oficiosul lui Saddam Hussein a taxat deja democratia: o parodie. Pe un ton oarecum mai cald, presa chineza s-a limitat doar la a ironiza ceea ce se intimpla in Statele Unite, remarcind totusi ca este inadmisibila, pentru o mare putere, o astfel de evolutie postelectorala.
Nici in Romania astfel de reactii nu au lipsit. Chiar ziare cu pretentii au pretins ca ceea ce se intimpla la americani este o palma data democratiei. Ca sa nu mai spunem de pretinsi analisti politici din categoria "Ion Cristoiu" care n-au avut nici o ezitare in a eticheta totul cu expresia "brambureala americana", punind la zid sistemul democratic al SUA si pretentiile acestora de putere mondiala.
Ceea ce par a nu fi inteles toti acesti contestatari este altceva: anume faptul ca democratia nu este un sistem standardizat, eventual si inregistrat la Oficiul de Inventii si Marci, care merge oriunde si oricum in acceasi forma.
Este aproape de neimaginat cum in SUA, de la adoptarea Constitutiei, in anul 1787, lege care este in vigoare si astazi, n-a mai avut loc nici un conflict intern. Ce tara din lume se poate lauda cu o astfel de performanta timp de peste 200 de ani? Este firesc sa ne intrebam carui fapt se datoreaza performanta ca, intr-o zona in care s-au amestecat populatii si interese extrem de eterogene, sa nu avem macar un razboi.
In veacuri in care multe state din lume se mentineau unite doar in virtutea apartenentei la aceeasi natie, SUA se dezvolta ca stat cu o rapiditate incredibila doar pe baza democratiei si a respectului pentru lege. Multi europeni au prezis, in secolul trecut, falimentul democratiei americane, o ciudatenie in acea perioada. Chiar ginditorul francez Alexis de Tocqueville – cel care scria, la 1830, probabil cea mai completa carte despre democratie, «Democratia in America» – denunta "dictatura majoritatii", pericol ce ar pindi Statele Unite. Tocqueville afirma insa ca SUA au rezolvat oarecum pericolul, prin acel Colegiu Electoral, intermediar intre votant si presedinte, colegiu atit de contestat acum.
Cei care privesc acum cu neincredere sistemul electoral american contesta poate o chestiune de bun simt. Este vorba despre faptul ca votul cetateanului nu este acordat direct presedintelui, ca in Romania de exemplu, ci unui elector care il va alege ulterior pe presedinte, acest elector, desi membru al unui partid, avind libertatea de a avea alta optiune finala. Lucru care, desi exceptional, s-a intimplat nu o data in SUA.
Ce se poate intimpla insa mai grav decit atit? Un presedinte care, teoretic, primeste mai multe voturi sa piarda in final cursa din cauza algoritmului de impartire pe state a numarului electorilor. Statele americane nu au un numar de electori proportional numai cu populatia, ci si cu importanta economica sau de alta natura a acelui stat. La momentul elaborarii Constitutiei americane, in secolul XVIII, autorii acesteia au gindit un sistem democratic care sa asigure si unitatea SUA, in vremuri istorice tulburi. Istoria a demonstrat ca nu s-au inselat.
Ce se intimpla acum? Se repeta un precedent care n-a mai avut loc din 1888: un presedinte care obtine mai putine voturi directe are mai multe sanse sa devina presedinte datorita sistemului de electori. Sa ne imaginam insa ce haos ar fi in Romania, in aceleasi conditii, daca sistemul ar fi acelasi? Sa mergem si mai in urma si sa ne imaginam ce s-ar fi putut intimpla in urma cu 60 sau mai multi ani? Sa ne gindim totusi ca, acum, in SUA, in ciuda manifestatiilor de strada, n-a avut loc nici macar o imbrinceala. Lumea manifesteaza pasnic si cere recurs la ratiune.
Democratia nu functioneaza ca un mecanism perfect. Asa poate functiona doar o dictatura, nicidecum un sistem politic bazat tocmai pe pluralism si pe libertatea de opinie. Poate ca sistemul democratic american nu este cel mai potrivit anilor 2000, dar aceasta deficienta si-a aratat-o abia acum, datorita scorului strins dintre cei doi contracandidati. Modul in care decurg lucrurile in SUA arata insa ca legea va rezolva, in cele din urma, acest diferend.
Statul roman de drept a atirnat de un fir de par in ianuarie 1999, in timpul ultimei mineriade, datorita dezbinarii intre optiunile citorva mii de mineri si grosul populatiei. SUA rezista ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat in momente in care dezbinarea este totala – 50% contra 50%. Contrar opiniilor multora, democratia Statelor Unite se dovedeste a fi, tocmai prin aceasta, una dintre cele mai solide din lume. (Claudiu RAUS)