Obsesia inceputului

Tocmai cind credeam ca tema revolutiei nu mai este o miza pentru campania electorala, PDSR a scos de la naftalina discursul revolutionar. Ion Iliescu a vorbit, cu ocazia lansarii oficiale a candidaturii sale la presedintie, despre necesitatea reanimarii spiritului din decembrie 1989, iar Adrian Nastase a spus, cu aceeasi ocazie, ca prin alegerile din acest an Romania se afla, din nou, la inceput de drum. Din cite intelegem, PDSR spera, ca si actuala putere in 1996, sa faca din alegeri un veritabil moment revolutionar care sa marcheze implinirea idealurilor revolutiei din 1989 si ruptura de guvernarea "dezastruoasa" a predecesorilor. Ideea de continuitate, fie aceasta si partiala, repugna. PDSR doreste sa fabrice, din fervoarea noutatii si a rupturii, energie electorala.
Problema este daca aceasta strategie se va bucura de succes. Mai cred romanii intr-un nou inceput? Spera oare cei care se vor prezenta la urne sa inagureze o noua epoca? Va provoca "schimbarea" bucurii similare cu cele din 1996? Toate semnele arata ca nu. Campania electorala din acest an va semana foarte putin cu precedentele. Nu va cistiga in consistenta, asa cum sperau unii (care prevedeau ca se vor dezbate cuviincios programe), dar nici nu va mai fi prescrisa de maniheisme si interpretari "tari". In cursa electorala nu se vor mai confrunta ingerii cu diavolii, anticomunistii cu neocomunistii, reformistii cu conservatorii. Miza alegerilor nu mai este "salvarea" sau "dezastrul". Schimbarea nu va putea fi decit partiala, iar bucuria schimbarii va fi pe masura.
Exista mai multe motive pentru care lucrurile stau asa. Una dintre cauze este tocmai experienta actualei puteri. Atunci cind au cistigat alegerile, in 1996, partidele din actualul arc guvernamental au vorbit despre "adevarata revolutie". Noua putere a promis ruptura totala de regimul Iliescu si aplicarea politicilor care vor duce la implinirea idealurilor revolutiei din 1989. Ulterior, contrastul flagrant dintre spectacolul promitator al inaugurarii si performantele guvernarii a transformat discursul revolutionar in bumerang. O mare bucurie s-a transformat intr-o mare deziluzie.
Acum, nici un partid nu mai vorbeste in termeni tari si nu face promisiuni marete. Chiar si PDSR a lasat-o mai moale cu "dezastrul" si cu amenintarea ca va schimba totul dupa ce va veni la putere. Tocmai de aceea apelarea recenta la discursul revolutionar este surprinzatoare. Aceasta strategie este nu numai paguboasa pentru PDSR, dar si daunatoare pentru electorat. Iata de ce.
Singurul moment cu relevanta pentru discursul revolutionar este cel al inceputului. Pentru un "revolutionar" conteaza doar ceremonia inaugurala, gestica schimbarii si a intemeierii. Toate energiile sint absorbite de momentul auroral. Prin aceasta, insa, este subminata ideea de efort constant, de constructie si consolidare. Rutina constructiei este mai putin atragatoare decit incintarea debutului. Decit sa caute sa consolideze un lucru deja inceput, "revolutionarul" prefera – ignorant si frivol – sa stearga totul cu buretele si sa inceapa de la zero. Astfel, "progresul" este cantonat mereu in faza startului. Discursul revolutionar impune si o viziune viciata asupra schimbarii politice. Oamenii nu vor putea imagina schimbarea decit prin gesturi radicale si rezultate imediate. Sloganul "solutia/ o noua revolutie" da seama de incapacitatea "revolutionarilor" de a vedea posibila schimbarea altfel decit prin negatie absoluta. In fine, discursul revolutionar activeaza maniheismul, care are ca efect divizarea societatii.
Prin urmare, revitalizarea discursului revolutionar nu este de bun augur pentru Romania. Fie ca este manipulata de partidele de la putere sau de cele din opozitie, promisiunea schimbarii radicale, imediate, spectaculare nu poate avea ca efect decit otravirea suplimentara a vietii publice de la noi si impunerea unui model comportamental care nu va stimula actiunea temeinica. (Adrian CIOFLANCA )