Razboiul cuvintelor

Punctul de plecare al acestor rinduri il constituie o constatare: daca inainte de 1996 cuvintul care era folosit de cele mai multe ori pentru a descrie ceea ce se intimpla in Romania era "tranzitie", acum cuvintul de ordine este "criza". Despre "criza" se vorbeste, astazi, foarte des si cu multa usuratate. La prima vedere, distanta de la "tranzitie" la "criza" exprima diferenta de calitate intre actul de guvernare al PDSR si cel al actualei coalitii. Lucrurile se complica insa atunci cind vedem ca printre cei care frecventeaza termenul "criza" se numara numerosi politicieni de la putere. Sa fie, oare, vorba de autocritica sau de realism? Probabil ca nu. Pentru cei din coalitie, "criza" este ceva care vine din alta lume, este explicatia structurala pentru impasul (sau neputinta) guvernarii. Desigur, pe ansamblu, hegemonia termenului "criza" in discursul politic romanesc se repercuteaza negativ, in primul rind, asupra celor care sint acum la putere. Totusi, a vorbi despre "criza" implica multe avantaje retorice chiar si pentru cei din coalitie. Pentru votantul care se invata cu "criza", orice minora imbunatatire a situatiei (orchestrata, bineinteles, de sus) reprezinta un miracol. Apoi, asa cum am vazut in prima parte a anului trecut, termenul "criza" a fost folosit ca arma in lupta politica din interiorul coalitiei pentru a arata ca responsabili de instabilitatea politica si de starea proasta a Romaniei sint doar anumiti membri ai puterii.
In prima instanta, pomenirea "crizei" indeplineste o functie descriptiva: aceasta exprima cel mai bine starea economiei si a societatii in general. Dar de ce termenul nu s-a impus imediat dupa 1989, cind colapsul economiei era evident? De ce s-a vorbit pina in 1996 doar in termenii eufemistici ai "tranzitiei"? Explicatia este, de buna seama, psihologica si nu economica sau, cum sa-i spunem, "obiectiva". Starea economiei este la fel de proasta acum ca si inainte de 1996. Apoi, este clar ca majoritatea covirsitoare a electoratului nu sta sa compare statistici de dinainte si de dupa si sa constate diferenta. Electoratul cumpara, fara prea multe ezitari, ceea ce se vehiculeaza in spatiul public. Si, cum viziunile cenusii sau chiar apocaliptice au fost dominante, a ajuns sa vorbeasca singur, atunci cind este solicitat in sondaje sa caracterizeze intr-un singur cuvint situatia Romaniei, despre "situatie proasta" (25% dintre subiecti), "dezastru" (17%), "saracie" (5%), "situatie grea" (5%), "haos" (4%), "nesiguranta" (3%), "dezordine" (2%). Abia restul celor chestionati sint de parere ca situatia generala a Romaniei este "buna" (7%), "satisfacatoare" (3%) sau "potrivita" (3%).
Explicatia psihologica sta in faptul ca prin esecurile actualei puteri a disparut mitul salvationist al unei alternative politice miraculoase. Aceasta disparitie, insotita cu disparitia eufemismului – acum vorbindu-se de-a dreptul despre criza, este, pina la urma, un semn de maturitate.
Mentinind explicatia psihologica, H.R. Patapievici observa, analizind ultimul sondaj de opinie, ca nu saracia sau alte cauze "obiective" au determinat starea de spirit a populatiei, ci frustrarea provocata de inselarea asteptarilor nascute in preajma alegerilor din 1996. Demonstratia lui Patapievici, care gaseste cauzele crizei dincolo de cifre, ne usureaza drumul spre a afirma ca amendarea in sondaje a actualei puteri are inca o cauza impalpabila. Este vorba de ceea ce deja am sugerat: locul dominant ocupat de cuvintul "criza" sau de perifraze ale acestuia in toate enunturile care se refera la situatia generala a Romaniei. Loc cistigat, asa cum am vazut, si cu concursul celor din actuala putere. Aceasta explicatie à la Foucault nu este de neglijat. Cuvintele au, citeodata, o putere covirsitoare asupra oamenilor si chiar determina destine. Preponderenta termenilor catastrofici (in analiza politico-economica sau in limbajul casnic) in detrimentul celor "soft", de nuanta, a facut ca la noi sa se dezvolte un adevarat ethos al crizei, o cultura a pesimismului care isi gaseste expresie fie in lamentatiile gospodinei, in injuraturile absolventului de facultate sau in bodoganeala batrinilor. Are dreptate sociologul Vintila Mihailescu sa constate, la sugestii din afara, ca "Romania este o tara supra-interpretata". (Adrian CIOFLANCA)