Romanii si proiectul european

Cresterea economica s-a incetinit, inflatia a depasit prognozele BNR, iar deficitul de cont curent, care masoara diferenta dintre sumele in valuta intrate si iesite din tara, a atins un nivel ingrijorator, in jur de 20 miliarde euro. Derapajele populiste, mai ales programul de marire consistenta a pensiilor, au depasit de mult limita de avarie si risca sa dea peste cap in anii urmatori stabilitatea macroeconomica a tarii. Si in plan politic lucrurile stau mai rau. Dupa eliminarea Monicai Macovei din Guvern, Ministerul Justitiei a devenit un adevarat etalon de obedienta politica, partidele si Parlamentul bat toate recordurile in materie de lipsa de credibilitate si, in opinia multora, actualul Guvern este cel mai slab din 1990 incoace.

Doar cu citeva luni inainte de sfirsitul anului 2006, inca se mai faceau pronosticuri la Bucuresti: intram sau nu in Uniunea Europeana in 2007? Semnalele neoficiale de la Bruxelles dadeau varianta optimista drept cea mai probabila, dar nimeni nu putea garanta suta la suta ca asa se va si intimpla pina la urma. Realitatea e ca, pina la urma, au prevalat consideratiile politice in fata celor de ordin tehnic. La momentul respectiv, Uniunea nu era deloc in cea mai buna „stare de functionare". Cu Tratatul constitutional blocat si cu procesul de extindere inghetat, Bruxelles-ul nu avea in nici un caz nevoie de complicatiile suplimentare pe care aminarea aderarii Romaniei si Bulgariei le-ar fi introdus cu siguranta. Nu era insa un secret pentru nimeni faptul ca, daca ar fi fost intrebati doar expertii de la Comisia Europeana, ei ar fi recomandat ca aderarea celor doua tari sa fie aminata cel putin pentru inca 5 ani.

Aceste lucruri s-au uitat insa repede. Majoritatea politicienilor, in frunte cu liderii liberali, se poarta astazi de parca pe 1 ianuarie 2007 s-ar fi nascut, ca Afrodita, din spuma marii, o alta tara, o alta administratie publica, un alt sistem de justitie, o alta clasa politica. Toate perfect functionale. Cind sint confruntati cu observatii privind situatia interna, mai ales atunci cind e vorba de coruptia la nivel inalt sau de promovarea unor initiative legislative de genul celor care au atras recent criticile ambasadorului Nicholas Taubman, in actualii nostri guvernanti se trezeste brusc un soi de semetie nationala agresiva. Cei care pina in 2005 salutau public cu entuziasm si se raliau criticilor formulate la adresa guvernarii Adrian Nastase de fostul ambasador american Michael Guest, de catre cel al Marii Britanii sau de fostul sef al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Johnatann Scheele, resping acum indignati astfel de interventii ca un amestec nejustificat in chestiunile interne ale tarii.

La un an de la intrarea in UE, Romania arata ca un sportiv care, dupa ce a reusit, ajutat cu bunavointa de arbitri, sa treaca cu chiu, cu vai linia de sosire, a ramas incremenit intr-o stare de autoadmiratie debusolata. Odata obiectivul indeplinit, toata lumea s-a relaxat brusc. Fara a realiza ca simpla aderare la UE nu e un scop in sine, ci doar un instrument redutabil, dar oricum doar un instrument, in stare sa asigure modernizarea accelerata a tarii. Ca statutul de membru UE e important, dar nu tine loc de politica externa, nu ne face mai competitivi in plan economic si nu rezolva decit partial chestiunile de securitate, inclusiv cele de securitatea energetica a tarii. Motive suficiente pentru ca Romania sa vada in apartenenta la UE o cale de acces catre oportunitati suplimentare mai degraba decit un panaceu universal.

Desi liderii europeni au reusit pina la urma sa se puna de acord asupra unui Tratat de reforma a Uniunii, document semnat recent la Lisabona, aproape intotdeauna in chestiunile cu adevarat importante prevaleaza interesul national. Germanii, italienii, ungurii au perfectat deja acorduri separate cu Moscova, pentru a construi in comun noi retele de transport al gazului rusesc, iar compania OMV, controlata de statul austriac, planuieste sa cedeze Gazprom-ului jumatate din centrul de stocare si distributie a gazului metan de la Baumgartner, linga Viena, al treilea ca marime din Europa. Si asta desi ultima initiativa nu face decit sa torpileze proiectul Nabuco, sprijinit oficial de Uniunea Europeana.

Felul in care Romania, in ansamblu, nu doar guvernantii, clasa politica, ci societatea romaneasca in general, se raporteaza la Uniunea Europeana e adesea dezarmant de schematic si simplist. Se vorbeste lemnos si idilic despre Europa, despre pozitii europene comune, despre standarde europene. Dogma europeana ca argument suprem e folosita obsesiv de un gen de pseudo-elita „europenista" in curs de coagulare, constituita din politicieni, experti si oameni din administratie. Discutiile tehnice despre lucruri, altfel deloc lipsite de importanta, precum taxa de prima inmatriculare, standardele de mediu sau sistemul informational pentru subventiile comunitare din agricultura, dau senzatia ca in Romania se discuta mult despre Europa.

Ceea ce e doar partial adevarat. La fel cum nu exista o viziune nationala coerenta privind directiile strategice de dezvoltare a Romaniei, nu exista nici un punct de vedere romanesc asupra proiectului european. Nu e vorba de puzderia de directive si reglementari emise la Bruxelles si de discutiile privind absorbaia fondurilor structurale, ci de chestiunile cu adevarat fundamentale: vrem o adincire a integrarii politice a Uniunii, cu un transfer important de autoritate catre Bruxelles, sau doar un spatiu comunitar in care statele nationale sa ramina actorii principali, e bine ca UE sa se extinda sau nu in continuare si cum trebuie, sa-si defineasca in viitor strategia de securitate, separat sau in strinsa relatie cu America, si, din aceasta perspectiva, cum ar urma sa se raporteze la Rusia, China, la India chiar, in economia jocului influentelor globale aflat in rapida schimbare?

Astfel de dezbateri lipsesc cu desavirsire, iar vina nu e doar a clasei politice, ci si a elitelor intelectuale si academice care, cel putin deocamdata, se complac intr-o stare de pasivitate provinciala, asteptind solutii livrate de-a gata din exterior. Multi vor respinge probabil acest gen de argumente, spunind ca, oricum, capacitatea Romaniei de a influenta astfel de decizii fundamentale e extrem de scazuta. Deloc adevarat. Putem sa ne construim, de exemplu, un sistem de aliante in interiorul Uniunii Europene, pentru a ne promova punctele de vedere. Evident, cu conditia sa le fi formulat mai intii. Altfel, vom regreta cu siguranta mai tirziu, cind jocurile vor fi deja de mult facute, absenta noastra de la o dezbatere esentiala pentru societatea romaneasca.