Toleranti fara vocatie

"Modelul romanesc de a rezolva problemele interetnice prin pace si toleranta exclude categoric posibilitatea ca Romania sa se confrunte cu probleme de tip Kosovo. Romania a demonstrat ca reprezinta un model pentru democratie, in timp ce Iugoslavia a demonstrat reversul – fapt ce plaseaza Romania intr-o postura foarte importanta pentru NATO". Asa vorbea alaltaieri ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, James Rosapepe. Interesant este ca, tot marti, ambasadorul Statelor Unite la Sofia, Avis Bohlen, lauda in aceiasi termeni autoritatile bulgare. Este cert ca actiunile concertate ale celor doi ambasadori au primit consemn de la Washington pentru a linisti spiritele panicarzilor. Nu se stie inca daca bunavointa de circumstanta a Washingtonului reprezinta semnul unei schimbari de substanta in calculele strategice privind estul Europei.
In schimb, sigur este ca laudele americane sint mai degraba indemnuri. In cele doua tari – si Departamentul de Stat al SUA stie acest lucru – sint inca probleme etnice. Politicienii din Romania ar face bine sa nu se imbete cu apa rece si sa realizeze ca atitudinea duplicitara pe care au adoptat-o toamna trecuta in fata solicitarile minoritatii maghiare nu este de bun augur.
UDMR se poate "lauda", acum la jumatate de mandat, cu contraperformanta de a nu fi reusit sa promoveze nici una din promisiunile electorale.
Datele sondajelor arata ca romanii, asemeni clasei politice, au inca probleme cu increderea in celelalte etnii conlocuitoare. Dintr-o analiza a sondajelor de opinie publicate de vreo patru ani de zile incoace ("Fetele schimbarii. Romanii si provocarile tranzitiei", Nemira 1999) reiese ca minoritatile etnice au mai multa incredere in alte etnii decit majoritatea, respectiv romanii. Doar 20% dintre romani au incredere in maghiari, in timp ce 74% dintre maghiari au incredere in romani. Demn de semnalat este ca persoanele cele mai neincrezatoare locuiesc in Moldova, Muntenia si Dobrogea, in timp ce locuitorii Crisanei si Transilvaniei, indiferent de etnie, educatie, avere sau tipul localitatii, au mai multa incredere in semenii lor. Cei care si-a exprimat increderea in alte grupuri etnice sint, in general, relativ in virsta, cu nivel ridicat de educatie, locuiesc in mediul urban, in special in Crisana sau Transilvania, si voteaza cu CDR. Deci, neincrederea nu urmeaza experientei convietuirii cu alte etnii si creste cu cit creste distanta de zonele locuite de minoritati. Prin urmare, nationalismul subsecvent neincrederii este indus de la centru si responsabila pentru aceasta este elita politica. Elita care, indiferent de partid, nu se comporta deloc responsabil. Oricine isi poate aminti scenele din toamna trecuta cind liderii coalitiei, altadata sustinatori ferventi ai drepturilor minoritatilor, au inceput sa dea inapoi in problema universitatii maghiare, spunind cu figura timpa ca "lumea" (sic!) nu doreste aceasta institutie. Nici intr-o alta problema nu au fost dispusi sa-si schimbe pozitia atit de repede. Doua sofisme au fost imbratisate cu precadere de politicieni, fie ca era vorba de respectabilii de la PNTCD, de histrionicii de la PD sau de mereu indecisii de la PNL. Aceste doua sofisme merita atentie pentru ca sint folosite nu numai in problema universitatii maghiare, ci si ca reactie la orice fel de solicitari ale minoritarilor.
1. Sofismul majoritatii. Politicienii, "romani de buna credinta" si democrati asemeni, clameaza ca, intr-o democratie, majoritatea hotaraste, iar poporul roman, majoritar, nu doreste universitatea maghiara. Vasazica, politicienii sint impotriva autonomiei pe criterii etnice, dar accepta definirea originala a democratiei ca forma de decizie a majoritatii etnice. Din pacate, aceasta aberatie este cuprinsa si in Constitutia Romaniei, unde sta scris ca "suveranitatea nationala apartine poporului roman". Sofismul rezulta din aceea ca majoritatea trebuie definita in termeni civici, nu etnici. Apoi, o spune un teoretician de talia lui Giovanni Sartori, democratia inseamna domnia majoritatii "cu respectarea drepturilor minoritatii".
2. Sofismul prioritatilor. Acesta este refrenul preferat al PD – anume ca reforma economica este prioritatea acestui moment, nu satisfacerea unor "mofturi" ale UDMR. Toate ar fi bune si frumoase daca PD si celelalte partide care au acceptat argumentul ar avea un program in care, la o pozitie codasa, ar figura si problema universitatii maghiare. Da fapt, a vorbi despre prioritati inseamna a amina "sine die" rezolvarea unei probleme incomode. Aceste eschive, deloc artistice, risca sa faca din chestiuni care pot fi rezolvate prin negocieri subiecte explozive.
Poporul roman nu este tolerant din vocatie. Clasa politica ar trebui sa fie, in materie de respectare a drepturilor minoritatilor, cu mult mai responsabila decit majoritatea populatiei. Echilibristica duplicitara nu rezolva lucrurile, ci le trimite in zona radicalismului. (Adrian CIOFLANCA)