Salonul ofertelor postuniversitare la „Cuza”

marți, 29 aprilie 2008, 14:13
1 MIN
 Salonul ofertelor postuniversitare la „Cuza”

Universitatea "Al.I.Cuza" organizeaza, pe 10 mai, Salonul ofertelor postuniversitare, un eveniment destinat prezentarii programelor de master, studii aprofundate si studii academice postuniversitare. Oferta universitatii include 137 de programe de master/studii aprofundate si alte 6 programe de studii academice postuniversitare.

Astfel, pentru anul universitar 2008/2009, institutia scoate la concurs 8.815 locuri, din care 2.710 sint finantate de la buget, iar 6.105 locuri sint cu taxa. Generatia de absolventi cu patru ani de studii va beneficia in toamna de 860 de locuri la buget, iar prima generatie a sistemului de invatamint Bologna va beneficia de 1.850 de locuri.

Prezentarea ofertelor postuniversitare va avea loc in Sala Pasilor Pierduti, intre orele 10 si 14, unde sint asteptati atit studentii din anii terminali, cit si absolventii din anii anteriori care vor sa-si continue studiile.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii