30 de ani inchisoare pentru monstrul care si-a violat fiica si nepoatele

Subtitlu

joi, 23 aprilie 2009, 21:16
2 MIN
 30 de ani inchisoare pentru monstrul care si-a violat fiica si nepoatele

Un individ din comuna Gorban a fost condamnat ieri la ani grei de puscarie, dupa ce si-a violat fiica si doua nepoate. Judecatorii de la Tribunalul Iasi l-au pedepsit cu 30 de ani inchisoare pe Constantin Dirzu (64 de ani), pentru ca si-a violat doua nepoate de 12 si, respectiv, 14 ani, precum si fiica in virsta de 15 ani. In plus, acesta trebuie sa le achite celor trei minore despagubiri de cite 25.000 de lei.

Conform anchetatorilor, in cursul anului 2007, individul din satul Zberoaia si-a violat fiica si nepoatele. Procurorii au aratat ca, la mijlocul anului 2007, doua dintre cele trei fete au venit acasa de la scoala, iar la un moment dat Dirzu a dat-o afara pe cea mai mica, raminind doar cu fiica sa in casa. Anchetatorii au precizat ca Dirzu a incercat sa o violeze pe minora si a amenintat-o cu un cutit pe care i l-a pus in zona gitului. Constantin Dirzu a ajuns in fata Justitiei in urma acestui incident, deoarece a fost surprins de fiul sau de 14 ani, in timp ce incerca sa-si violeze fiica. Cei doi copii au mers imediat la Politie, acolo unde au povestit tot ce s-a intimplat.

In urma cercetarilor, procurorii au aflat ca individul nu este la prima fapta de acest gen. Conform anchetatorilor, in trecut, acesta si-a violat toate cele trei fiice, insa nu a putut fi trimis in judecata deoarece faptele s-au prescris.

Tot ieri, Ionel Olaru a primit 10 ani de detentie pentru ca si-a violat nepoata de numai 5 ani. Potrivit anchetatorilor, pe 25 decembrie 2008, Olaru a mers la nepotica sa, care era singura in casa. In ziua de Craciun, parintii fetei erau plecati de acasa. Individul s-a intors baut din sat si a mers la locuinta surorii sale. Cind l-a vazut pe unchiul sau, fetita i-a spus acestuia ca vrea bomboane. Procurorii au stabilit ca individul i-a spus fetitei ca ii va da bomboane daca aceasta va merge cu el in alta camera.

Potrivit anchetatorilor, in momentul in care au ajuns in alta camera, Olaru a dezbracat-o pe fetita de 5 ani si a mingiiat-o pe aceasta in zona genitala. Pentru ca victima a inceput sa plinga, acesta a lovit-o cu pumnii. Procurorii au aratat ca nu a existat un raport sexual intre cei doi, insa, potrivit Codului Penal, fapta se incadreaza tot la infractiunea de viol.

Procurorii au aratat ca fetita a fost batjocorita vreme de jumatate de ora. In fata anchetatorilor, individul a sustinut ca nu stie de ce a facut acel gest si ca se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Totodata, judecatorii l-au obligat pe Olaru la plata unor despagubiri de 25.000 de lei.

Comentarii