34 de pascaneni au donat singe la centrul mobil

joi, 15 iulie 2010, 22:30
1 MIN
 34 de pascaneni au donat singe la centrul mobil

Centrul mobil pentru donare de singe a ajuns si la Pascani in aceasta saptamina. Autocarul dotat special pentru acest tip de activitate a fost insotit si de personal medical din cadrul Unitatii de Primire Urgente (UPU) de la Spitalul "Sf. Spiridon" pentru a acorda ingrijiri medicale donatorilor daca s-ar fi inregistrat probleme.

Desi s-au aratat interesati de aceasta actiune mai multi pascaneni, au reusit totusi sa doneze doar 34 de persoane. "Avind in vedere faptul ca donarea de singe a fost voluntara si neremunerata, oamenii au spus de la inceput ce probleme de sanatate au si au fost exclusi de la donare. E un inceput bun insa", a declarat un medic prezent la actiune.

Medicii din UPU nu au avut foarte multa treaba, doar putini dintre cei care au donat singe manifestind stari lipotimice sau vertijuri. Toti au primit ingrijirile medicale necesare si au putut pleca acasa dupa putin timp.

Centrul mobil pentru donare de singe este operational de aproximativ o luna si a fost achizitionat printr-un proiect al Ministerului Sanatatii. Scopul acestui proiect este de a da posibilitatea populatiei sa doneze singe fara a fi nevoie sa se deplaseze in orasele unde exista centre fixe. De asemenea, aceasta forma de donare nu este remunerata in nici un fel.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii