Deputatul PNL Valeriu Gheorghe, in comisia nationala de negociere cu PD

vineri, 05 septembrie 2003, 23:00
2 MIN
 Deputatul PNL Valeriu Gheorghe, in comisia nationala de negociere cu PD

Deputatul liberal de Bacau Valeriu Gheorghe a fost numit de Biroul
executiv al Partidului National Liberal sa faca parte din comisia de
negociere dintre PNL si PD. In cadrul Delegatiei Permanente a
partidului din aceasta saptamina, Gheorghe Stefan a propus ca din
echipa care discuta pe marginea aliantei dintre cele doua
formatiuni politice sa faca parte si reprezentanti din teritoriu.
Initiativa a fost aprobata si, o zi mai tirziu, au fost desemnati cei
trei presedinti de filiala care au fost cooptati in echipa de
negociere: Valeriu Gheorghe va fi reprezentantul filialelor PNL din
zona Moldovei, Theodor Atanasiu – pentru Ardeal si Florin
Popescu – pentru partea de sud a tarii.
„De saptamina viitoare voi incepe intilniri cu sefii filialelor PNL din
Moldova. Ma voi consulta cu ei, le voi prezenta stadiul negocierilor
si voi stringe toate sugestiilor lor legate de alianta PNL – PD”, ne-a
declarat Valeriu Gheorghe. Cel mai probabil, intilnirea cu liberalii
din aceasta zona va avea loc, la Bacau, spre sfirsitul saptaminii
viitoare. Pina atunci, insa, liberalii din judetul nostru isi vor preciza
punctul de vedere privind alianta, duminica, in cadrul Comitetului
Teritorial de Conducere. Ei vor trebui sa isi spuna parerea si cu
privire la apropiata fuziune cu PNL – Cimpeanu, care va avea loc
pe 27 septembrie. „La Bacau urmeaza sa semnam un protocol al
fuziunii. Ei au niste pretentii, pe care noi trebuie sa le analizam.
Trebuie sa vedem citi membri mai exista in acest partid si sa stam
de vorba”, ne-a declarat deputatul Gheorghe.
El spune ca, desi negocierile cu PD inainteaza, deciziile de pina
acum mai pot fi revizuite in urma consultarii filialelor. Principalele
puncte vizate de cele doua parti sint intocmirea unui program
comun de guvernare, stabilirea procedurilor de luare a deciziilor in
interiorul aliantei si de colaborare in plan local si central, criteriile
de stabilire a potentialelor candidaturi comune, in cazul alegerilor
locale, si de intocmire a listelor pentru alegerile generale de anul
viitor. (Nicoleta BICHESCU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii