Evaziunea fiscala este in floare in rindul profesorilor

vineri, 29 septembrie 2000, 23:00
3 MIN
 Evaziunea fiscala este in floare in rindul profesorilor

Chiar daca profesorii sint considerati drept cei mai prost platiti bugetari, ei gasesc intotdeauna moduri de a-si rotunji veniturile. Profesorii care au facut parte din comisiile de supraveghere, de corectare la examenele de capacitate si bacalaureat au fost platiti cu ora, in functie de comisia la care au participat, cuantumul platii fiind acelasi ca pentru orice alta ora din anul scolar. Corneliu Picealca, inspectorul general la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Botosani ne-a declarat: "Cadrele didactice lucreaza timp de un an de zile si au dreptul la 72 de zile de concediu platite. In timpul concediului ei au dreptul sa lucreze oriunde doresc, iar pentru activitatea prestata la examenele de capacitate si bacalaureat, au fost platiti conform legii in vigoare".
Meditatiile ramin insa cel mai avantajos mod de a scoate un ban in plus. In prezent o sedinta (doua ore de pregatire) costa intre 100 si 120.000 de lei, suma depinzind de pregatirea profesorului si de obiectul de studiu. Acest lucru este perfect legal atita timp cit profesorul care mediteaza elevi isi scoate autorizatie de la Administratia Financiara. Autorizatia se acorda pe baza unei declaratii personale in care profesorul face o estimare aproximativa a venitului pe care il va cistiga dind meditatii, la fel ca in cazul oricarei alte persoane fizice prestatorare de servicii. El trebuie sa plateasca impozit pe venitul astfel realizat de patru ori pe an, la sfirsitul fiecarui trimestru. Pentru a dovedi ce venituri realizeaza, profesorul in cauza are obligatia de a taia chitante pentru fiecare elev in parte in functie de numarul de sedinte de meditatii. Din aceste venituri suplimentare el are dreptul de a cumpara material didactic pentru obiectul sau de studiu, iar daca are factura doveditoare, sumele astfel cheltuite nu sint impozitate. Daca la sfirsitul anului un cadru didactic a cistigat mai mult sau mai putin decit a estimat la inceput, i se recalculeaza impozitul pentru a se incadra in limitele legale.
La ora actuala, in orasul Botosani, doar sase profesori sint autorizati pentru a oferi meditatii particulare. Impozitul total platit pina acum, pentru acest an de cei sase este de doua milioane de lei. Lucica Tabarcea, directoarea Administratiei Financiare Botosani, ne-a declarat: "Noi nu avem posibilitati de depistare a profesorilor ce se fac vinovati de evaziune fiscala. Pina acum nu am avut nici o sesizare din partea parintilor sau a elevilor pe aceasta tema, dar cind vom primi ne vom duce sa verificam persoana in cauza. In trecut noi am informat ISJ Botosani ca in baza decretului de lege 54/1990 ca profesorii se pot autoriza pentru a fi in conformitate cu legea". Pentru sustragerea de la plata impozitului respectiv, daca sint prinsi, profesorii risca o sanctionare contraventionala intre 100.000 si 300.000 de lei, plus o impozitare a venitului realizat anterior din meditatii. Daca nu se conformeaza sau continua sa incalce legea profesorii risca o sanctionare mult mai substantiala, iar mai apoi Administratia Financiara poate inainta cazul organelor de urmarire penala, riscind de aceasta data o pedeapsa cu inchisoarea de 2 pina la 8 ani cu pierderea de drepturi, printre care se numara si dreptul de a mai profesa in domeniul invatamintului. (C.B.)

Comentarii