Cartea postala a PD-L, interzisa

vineri, 30 mai 2008, 22:54
2 MIN
 Cartea postala a PD-L, interzisa

Iesenii nu vor putea intra in sectiile de votare cu talonul de la tombola PDL. Decizia a fost luata ieri de membrii Biroului Electoral Municipal (BEM), pe baza unei sesizari primite de la PSD. In aceeasi hotarire a BEM se mentioneaza ca toate cartile postale distribuite de PDL au un caracter electoral. Democrat-liberalii au tiparit 100.000 de carti postale pe care apare figura candidatului PD-L la conducerea Consiliului Judetean si mesajul „votezi si cistigi".

Concret, iesenilor li se cerea sa puna stampila cu „votat" si pe cartea postala, urmind ca pe baza ei sa fie inclusi la o tombola care are ca premiu un televizor cu plasma. „Punem in vedere presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare sa ia toate masurile necesare pentru ca asemenea materiale sa nu fie distribuite ori folosite in incinta sectiilor de votare si pe un perimetru de 500 m", se arata in hotarirea BEM.

Membrii Biroului au sesizat Autoritatea Electorala Permanenta, dar si Politia in privinta tombolei. Social democratii au sesizat si parchetul de pe linga Judecatorie, precum ca actiunea PDL ar fi mita electorala. „In BEM este un vot politic si se voteaza impotriva PDL. Sint de acord ca sint materiale electorale, dar care au fost distribuite in timpul campaniei electorale. Acum distributia este deja incheiata. Este o decizie hilara. Vor incepe sa ii controleze pe oameni? Actiunea se petrece in cabina. Omul mai pune o stampila. Nu vad cum poate sa se interzica acest lucru", a explicat senatorul PDL Dan Carlan.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii