CET calculeaza facturile dupa Craciun

marți, 23 decembrie 2008, 22:25
1 MIN
 CET calculeaza facturile dupa Craciun

CET a anuntat aminarea citirii contoarelor de caldura. Astfel, pentru decembrie, citirile se vor face la sfirsitul lunii. "In perioada aceasta, citirile vor fi efectuate mai tirziu, in zilele de 29 si 30 decembrie. Din cauza suprapunerii datelor cind se faceau citirile cu perioada sarbatorilor, am decis aminarea cu citeva zile", a declarat Constantin Ciofu, inginer-sef in cadrul CET Iasi.

Reprezentantii furnizorului de apa calda si caldura au afirmat ca s-a luat aceasta decizie dupa ce anul trecut citirile s-au facut inainte de Craciun, iar populatia a fost nemultumita. Concret, ultimele zile din decembrie 2007 au fost reportate in calculul facturilor aferente lunii ianuarie 2008.

"Facturile au fost mai mari decit in mod obisnuit si au aparut probleme. Ca sa evitam situatiile de anul trecut, am decis sa nu mai facem citirile inainte", a adaugat Ciofu.

Oficialii CET au specificat ca au fost mobilizati mai multi angajati pentru a nu se intirzia calcularea facturilor. Astfel, in zilele de 2, 3, 4 ianuarie, urmeaza sa fie centralizate datele si calculate facturile pentru caldura.

Comentarii