Dezvaluiri cutremuratoare intr-unul din ultimele interviuri acordate de regretatul fizician Ioan Gottlieb

In spatele profesorului Ioan Gottlieb se afla o poveste de viata ce nu poate fi povestita la ora de curs sau la o ceasca de cafea.  Despre Gottlieb fizicianul in mediul academic se cunosc multe, insa despre Gottlieb supravetuitorul, mai putine. Ioan Gottlieb omul care s-a intors din iad este un document uman al generatiei noastre, numarindu-se printre putinii supravietuitori a trei lagare de exterminare naziste Auschwitz, Mauthausen si Melk. Abia dupa jumatate de secol Ioan Gottlieb a acceptat sa vorbeasca in public despre deportarea sa in lagarele de exterminare. Nimeni nu il credea, pentru ca "o minte sanatoasa nu poate percepe ca in mijlocul secolului al XX-lea se pot intimpla asemenea grozavii" spunea Gottlieb. Cu siguranta orice naratiune nu este in stare sa redea cele traite. "Ziarul de Iasi" publica astazi un amplu articol realizat dupa un interviu acordat de Ioan Gottlieb. Este o sinteza succinta a vietii dramatice a unui mare om a carui singura vina a fost ca s-a nascut evreu.

Calatoria spre infern

A aflat ca este evreu la cinci ani, la scurt timp dupa moarte mamei sale. Originar din Baia Mare, Gottlieb s-a nascut la 21 ianuarie 1929 intr-o familie de provenienta austriaca. Nu a simtit antisemitismul pina la intrarea trupelor germane in tara. Isi aminteste cu durere ultimele ore petrecute in Baia Mare alaturi de parinti inainte de deportare. Zvonurile circulau pretutindeni, evreii erau prinsi ca in capcane. Disperarea si frica se cuibarisera peste tot. Ceea ce a urmat tine de istorie. Calatoria spre infern a durat 3 zile. Profesorul ne-a povestit ca atunci cind au ajuns la Auschwitz au fost asezati pe doua rinduri barbati si femei cu copii. Grupul de barbati a fost dirijat sub vestita poarta pe care scria "Arbeit macht frei" ("Munca elibereaza"). "Ne-au dus intr-o sala si ne-au pus sa ne dezbracam la pielea goala. Ne-au tuns si ras pe cap cu o dunga lata la mijloc iar la subrat, si organele genitale complet. Nu puteai sa fugi ca te recunosteau indata". In timp ce vorbea, amintirile dureroase il copleseau intr-un mod cu totul deosebit. Nici o trasatura a fetei nu se misca si doar ochii pareau ca primesc brusc un amprentaj mai puternic ce conferea vorbelor o nota grava. 

Separarea se facea de catre renumitul doctor Mengele, care selecta copii pentru experimente genetice. "O parte din copii au fost dusi in lagarul copiilor, unde pe ei se faceau experimente. Mengele vroia sa afle de ce unii au gemeni si altii nu. El dorea ca nemtoaicele sa nasca gemeni ca sa se inmulteasca natia". Gottlieb a scapat pentru ca l-a ascultat pe tatal sau. Atunci tatal i-a dat un sfat care l-a lasat in viata pe tinarul Ioan: "Mi-a zis: Daca esti intrebat citi ani ai, sa spui 18 si sa zici ca vrei sa muncesti. Am mintit pentru a ramine linga tatal meu. Si el a declarat o virsta mai mica." Asa au ramas impreuna, in doi le-a fost mai usor sa suporte torturile la care le-a fost dat sa se supuna. "Din momentul coboririi din tren am vazut doua focuri. Erau crematoriile.. Buneii mei au fost dusi direct la crematoriu. Nu i-am mai vazut niciodata…" isi aminteste Gottlieb.

In calitate de fizician si matematician, Ioan Gottlieb a operat mereu cu numere. S-a jucat cu cifrele dindu-le o forma si un rost. S-a ferit toata viata de combinatia 72762. Acesta este numarul pe care l-a primit Ioan Gottlieb la Auschwitz inscriptionat pe o placuta metalica fixata intr-o bratara din sirma si alaturi prins un triunghi rosu. Numarul 72762  a devenit pentru un an noua identitate a lui Ioan Gottlieb. La Auschwitz a stat doar o saptamina, dupa care a fost mutat in lagarul Mauthausen si apoi lagarul Melk, unde la virsta de 16 ani, Gottlieb devine infermier. "Medicii erau alesi din rindul detinutilor. Nu aveau nici medicamente nici instrumente. A stat la patul de moarte al multor cunoscuti, stringindu-le mina in timp ce isi dadeau ultima suflare. La numai 15 ani a asistat la amputari pe viu. "Se lucra cu un ferastrau care nu avea minere. Se taia osul parca se taiau lemne. Omul urla de durere. Dupa citeva zile murea. Nu se poate reda, este imposibil. N-ai cum sa-ti inchipui ce era acolo", a spus Gottlieb.

Abuzat sexual de un detinut sadic

Nu a putut iubi nimic si pe nimeni in lagarele de exterminare. La doar 15 ani, cind ideea sa de dragoste si sexualitate incepea sa prinda viata, Ioan a fost tinta unor abuzuri homosexuale. Pentru a supravietui, Ioan a devenit "iubita" unui detinut. In lagar, pentru prima data, Ioan a invatat „sa mingie", dar nu din dragoste. La Melk au fost divizati pe grupe in mai multe baraci, condusi de catre un detinut. Gottlieb si tatal lui  au nimerit la Fritz Grune. Fritz l-a remarcat pe Ioan de la inceput  si i-a facut "ochi dulci". Abia pe urma a inteles motivul. "Eram tinar si frumusel", a ris Gottlieb. Risul lui suna ingrozitor. Apoi, cobori tonul si spuse mai detasat: "A doua seara Fritz m-a invitat in separeul lui. El nu era normal sexual, acolo nu avea femeie. Normal ca avea nevoie de relatii care nu mai mergeau prin lamurire ci mai mult prin impunere. Fritz era detinutul cu tringhi verde in fata numarului. Lagarul l-a facut sadic, l-a transformat intr-un monstru, intr-o fiara care trebuia sa omoare pentru a supravietui. Era putin nebun si sadic. Citeodata era bun, imi aducea de mincare alteori era groaznic, mai ales cu ceilalti. Am acceptat pentru ca in schimb aveam mincare suplimentara si nu ne trimitea la munca", isi aminteste Gottlieb.  

Memoria lui Ioan are radacini adinci in trup, dovada este o cicatrice care se intinde pe toata fruntea pina in crestet. Fiecare amintire il rascoleste pina in adincuri. Uitarea a gasit aici teren fertil. Memoria refuza uneori sa dezvaluie acele cicatrici dureroase, insa miinile si spatele nu uita asa usor, mai ales genunchii pe care dupa ce a iesit din lagar Gottlieb  nu i-a mai putut dezdoi niciodata. "In lagar eu am avut furunculoza. Si unul mi-a aparut chiar pe frunte. Si atunci, fortat la infirmeria din lagar, mi s-a taiat furunculul pentru ca era focar de infectii. In loc sa se vindece acolo s-a facut o mica punga de puroi. Atunci, la infirmeria din Melk am ajuns pe mina unui medic polonez, care mi-a explicat urmatorul lucru. Nu are dezinfectant, singurul dezinfectant era propriul meu singe. El o sa taie acest flegmon, mai mult decit trebuie in jos si in sus, sa lase sa curga mult singe. Eram plin de singe din cap pina in picioare. Si asa m-am vindecat, dar a ramas cicatricea", povestea Ioan.   

Tatal s-a spinzurat folosind cureaua primita de la fiu  

Ai fi crezut ca alegea inadins cuvintele cele mai socante. Un moment nu zise nimic. Dadea impresiea unui om care se stapineste, care resuseste sa fie calm doar cu pretul unui mare efort. Restul se pierdu in zgomotul filelor de album. Frunzari citva fotografii. Pe pagina a doua, fotografia lui Ioan cu un an inainte de deportare. Un baiat inalt, cu brate foarte lungi, pieptanat cuminte cu un chip blind si cu un ten foarte deschis la culoare, a carui haine tradau o cochetarie si o conditie umana nelipsita de griji. In timp ce il rasfoia, ochii ii straluceau atit de tare incit din luciul lor parea ca se stoarce o lacrima. A vazut poza tatalui sau, un om inalt, bine facut si aparent putenic, care avea sa aflam mai tirziu, avea in spate doua tentative de sinucidere. Tatal lui Ioan, Vasile Gottlieb Laszlo, fost ofiter in armata austro-ungara, medaliat cu patru decoratii de merit printre care si "crucea de fier", nu s-a conformat nicodata cu umilinta la care au fost supusi evreii. Dupa ce a fost repartizat in Melk, acesta nu a mai suportat umilinta din lagar. Vedea cum fiul lui in fiecare seara "viziteaza " separeul lui Fritz. Nu putea sa-l ajute cu nimic, avea miinile legate si era neputincios in fata acestei situatii. "Intr-o zi de iarna, era 11 ianuarie 1945, tatal mi-a destainuit ca a vut o tentativa de sinucidere, folosind cureaua de la pantaloni, dar aceasta s-a rupt, si el s-a trezit pe podea. Am vorbit toata noaptea si mi-a zis ca nu mai are puteri sa lupte si ca nu mai are nici o sansa de supravetuire", a dezvaluit reputatul fizician. Atunci si-a scos cureaua si i-a dat-o tatalui. Dupa aceste replici despartite de taceri lungi, emotia ii luase glasul. Isi turna din nou cafea, o inghiti pe nerasuflate de parca l-ar fi coplesit o sete arzatoare. Isi sterse buzele si se uita in jur si apoi continua. "Nici azi nu stiu cit am fost de vinovat. Atunci ma consideram erou, care de buna voie renunta la cel mai mare sprijin pe care il are in viata. Astazi privesc altfel lucrurile, cind am trecut si eu prin virsta lui", spunea Ioan . L-a inteles, dar cit de greu i-a fost unui copil de 15 ani sa inteleaga acest gest? Vazuse deja multi morti in ghetou, si in lagar, ca un copil de 15 ani intelegea ca mortii nu se mai trezesc, si totusi nu percepea moarte ca pe un sfirsit.

 Avea 32 de kilograme la eliberare

Tatal lui Ioan s-a sinucis in ianuarie. In mai au venit americanii. Peste tot se auzeau batai de tunuri, ordinea atit de bine pazita de nemti a fost tulburata de americani. "Crematoriul nu mai functiona. In Apelplatz era o movila de cadavre ca cea data in documentarul "Procesul de la Nuremberg". Stateam si priveam acest morman de cadavre si ma intrebam unde este Dumnezeu", isi amintea cu durere Ioan. Dupa eliberare inca se murea pe capete. Tot sistemul digestiv a fost dat peste cap. Multi au murit, pentru ca stomacul nu era obisnuit cu mincare. "Ne-au dat de mincare si asta a fost cea mai mare greseala a lor. A fost dezastru. Dupa eliberare, pierderile inca au fost mari", povestea Gottlieb, care a spus ca avea 32 de kilograme la eliberare. A cazut la pat de la mincarea data de americani. "Eram atit de slab incit m-au dus la infirmerie si m-au reanimat. Am stat luna mai si o buna parte din iunie inca in infirmeria americana. Cind am ajuns acasa aveam 45 de kilograme. Eram gras.." ridea Ioan. Americanii l-au pus pe picioare, l-au invatat din nou sa mearga, caci genunchii ii erau indioti, i-au vindecat ranile si l-au curatat de paduchi. "Cind au venit americanii noi toti eram paduchiosi. Ne-au dus intr-o baraca, ne-au zis sa desfacem haina si putin pantalonii. Ne-au dat cu un fel de praf si ne-au disparut paduchii. Era vestitul DDT. Era un dezinfectant fantastic care s-a folosit mai tirziu in agricultura", a tinut sa precizeze Gottlieb.  

A studiat la Cluj

Dupa eliberare, in 1947, a sustinut bacalaureatul apoi s-a inscris la Universitatea Maghiara din Cluj, in prezent Universitatea Babes Bolyai, unde a absolvit sectia de matematica. Aici a cunoscut-o pe viitoarea sotie, Cleopatra. In locuinta care le-a fost adapost timp de 72 de ani, familia Gottlieb si-a construit o fortareata din carti, tablouri si fotografii, marturii ale unei vieti traite din plin. Mobilierul din lemn masiv cu incrustatii florale te duce cu gindul intr-o alta epoca. Biroul – gata gata sa cedeze sub mormanul de carti, iar lampa de alaturi, veche si prafuita si care a vegheat si a luminat multe calatorii prin lumea teoremelor, tradeaza un spatiu intim. Peste tot carti de fizica si matematica care in partea de sus a paginii il au ca autor pe Ioan Gottlieb. Lianele de carti pareau ca au inghitit si televizoul din camera. Intr-o era a imaginii, Gottlieb ne-a marturisit ca nu e un fan al televizorului si nici al internetului. A evitat sa urmareasca filme despre nemti si lagarele de exterminare din doua motive, pentru ca il ravasesc si pentru ca aporoape nici unul, cu exceptia documentarului  "Procesul de la Nurnberg" nu reflecta adevarul pe care l-a trait Ioan acolo. "Gramada aia de morti pe care au aratat-o in documentar eu am vazut-o pe viu", rosti cu o tristete Gottlieb. Aceste marturii dureroase din inchisorile mortii, Gottlieb le-a ingropat intr-un trecut pe care nu il doreste nimanui. Nu  percepe supravietuirea sa ca pe o minune si nici ca pe o mila de sus, desi numele sau spune totul, Gottlieb in traducere inseamna iubit de Dumnezeu , a spus scurt: "Am fost mai tare decit lagarele de exterminare".

Dupa ce a venit in Iasi, in1952 a urcat toate gradele universitare, ajungind profesor de fizica si matematica la Universitatea "Al.I. Cuza. A scris multe carti in domeniul fizicii dar mai putine in calitate de „exponat viu al holocaustului" si aceasta intr-o lume in care tot mai mult se neaga Holocaustul, iar supravietuitorii lui parasesc lumea, unul cite unul. (Victoria CANTIR)