Disputa de „frontiera” intre judetele Neamt si Iasi

joi, 21 octombrie 2010, 23:27
1 MIN
 Disputa de „frontiera” intre judetele Neamt si Iasi

Prefectura incearca punerea in posesie a persoanelor care detin teren in zona limitelor teritoriale dintre judetele Neamt si Iasi. In acest sens, ieri, prefectul Dragomir Tomaseschi a avut o intrevedere cu prefectul judetului Neamt, Mihai Archip, in comuna Butea.

La intilnire au mai participat directorii Oficiilor de Cadastru din cele doua judete, primarii comunelor nemtene Botesti si Gheraesti si ai comunelor iesene Halaucesti si Mogosesti-Siret.

"S-a discutat despre reactualizarea limitelor teritoriale intre cele doua judete si problemele de retrocedare din patru comune. Urmeaza sa facem un schimb de validari. Sa vedem cit a luat fiecare persoana si cit mai are de luat pe teritoriul celuilalt judet", a declarat Dragomir Tomaseschi.

Acesta a adaugat ca in curind va avea o intilnire asemanatoare si cu omologii din judetul Vaslui. "Si la granita cu Vasluiul avem probleme asemanatoare. Sintem in discutii de mai mult timp. Este o problema la Draguseni. Sint 80 de familii care au teren in zona Negrestiului. Vrem sa rezolvam si aceasta problema", a mai declarat Dragomir Tomaseschi.

Comentarii