Amaraciuni lirice plinse la unison de sarbatoarea UNESCO

luni, 22 martie 2004, 00:00
2 MIN
 Amaraciuni lirice plinse la unison de sarbatoarea UNESCO

Desi UNESCO a dorit sa se sarbatoreasca poezia la scara planetara, ieri, literatii vrinceni s-au folosit de prilej pentru a-si exprima inca o data amaraciunile lirice cotidiene. In sala „Florentin Delmar” a Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”, Ziua Mondiala a Poeziei a debutat cu o explozie scenica de exuberanta adolescentina. „Greii” versului autohton au fost prezenti printre participanti, in stil „Ludic”. Siluete si esarfe fluturate primavaratic au acompaniat versiunile in engleza ale inchipuitelor sonete voiculesciene sau romantele mute minulesciene.
„Primarul din Pitesti”, poet valoros
Pentru dezbaterea temei „Poezia, un mod de viata?!”, la invitatia gazdei Valentin Gheorghita, mesagerul iesean Liviu Antonesei a condus „ostilitatile” alaturi de „bastinasul” Ion Panait. Printre invitatii „de spirit” s-au numarat Mihai Ursachi, Florin Muscalu si Traian Olteanu. In polemicile iscate, atit moderatorii cit si invitatii, au remarcat ca, pe undeva, regretatii poeti au fost destul de norocosi. In ciuda tuturor neajunsurilor propagandistice, viata le-a oferit celor disparuti sansa de a trai din poezie. In prezent insa poezia nu mai poate nici pe departe sa schimbe lumea, ci a ramas doar „un mod de a ne aseza tristetile in sertar”. Din nefericire, desi poetii „au pus umarul” direct la evenimentele din ’89, noua conjunctura culturala nu i-a adus liricii actuale decit lungi insistente la usi de editor sau de sponsor generos. Participantii s-au plins ca se publica „multa maculatura” si au oftat la unison dupa „securea critica” a Junimii de altadata. Condeele vrincene de talia lui Dumitru Pricop, Paul Spirescu, Puiu Siru sau Marin Moscu, au regretat disparitia adevaratilor redactori de carte, remarcind ca editurile au ajuns doar jalnice tipografii. Au ajuns VIP-uri de talia „primarului din Pitesti” sa-si publice memoriile, iar adevaratele valori isi suporta din propriul buzunar editiile, intr-un numar redus de exemplare. Chiar si asa, volumele de versuri ajung de cele mai multe ori sa fie citite doar de prieteni.
„Rezervatie de brontozauri” printre sloganurile UNESCO
Plecind de la eforturile poetilor de supravietuire in contextul integrarii europene, Florin Agafitei a subliniat ca „nu sintem nici macar balcanici” si ca „tot deschidem ochii pina cind ne vom trezi ca intr-o zi ne vor plezni in orbite”. Adrian Botez a fost chiar mai dur, mergind pina la a declara ca „UNESCO lanseaza sloganuri” si ca s-a strins „rezervatia de brontozauri”. Concluzia poetilor prezenti a fost amara. Poezia nu are nici un viitor, iar in scoli a ajuns sa aiba „conotatii batjocoritoare”. Considerind totusi ca nu au motive sa fie atit de pesimisti, Ionel Boc i-a flatat ademenitor spunindu-le celor prezenti ca atita vreme cit scriu si au har lumea le va aprecia creatiile, iar valoarea va rezista in timp in ciuda tuturor vicisitudinilor. (Doina DAMIEAN)

Comentarii