In anumite zone ale judetului, apa este inca o otrava

marți, 28 decembrie 2004, 00:00
2 MIN
 In anumite zone ale judetului, apa este inca o otrava

Potrivit raportului privind alimentarea cu apa a populatiei intocmit de compartimentul de igiena mediului din cadrul Directiei de Sanatate Publica Vrancea, apa este in continuare o problema pentru locuitorii din anumite zone ale judetului nostru. Daca in mediul urban situatia este ceva mai buna, satele au cele mai mari probleme, localitatea cea mai afectata fiind Valea Sarii, datorita secetei din anii 2001-2003. Si alte localitati situate pe Valea Putnei au avut de suferit datorita inundatiilor, o situatie grava inregistrindu-se la Soveja, Cimpuri si Racoasa. In mai multe localitati, in 2004 ar fi trebuit finalizat un proiect de alimentare cu apa, care a fost insa intirziat din mai multe motive. Nici sistemele de alimentare cu apa nu au stat mai bine. Continutul ridicat de nitrati este problema centrala in aceste instalatii, neconformitati inregistrindu-se la Coroteni, Tichiris, Brosteni si chiar la noua instalatie centrala din Milcovul. Efectul direct al slabei calitati a apei se reflecta in numarul celor care ajung pe patul de spital cu diferite afectiuni gastrice: „Morbiditatea prin boli infectioase ce pot avea si transmitere hidrica a fost dominanta, ca si in anii precedenti, de bolile diareice acute atit in mediul urban, cit si in rural, unde se constata o usoara crestere a incidentei fata de anul 2003. Hepatita virala de tip A a cunoscut o crestere a incidentei in mediul urban, in timp ce in rural hepatita virala A a inregistrat valori mult mai mici fata de cele inregistrate in anii anteriori. Incidenta prin dizenterie a inregistrat o scadere in urban si a avut o valoare stationara in rural comparativ cu 2003”, arata raportul intocmit de Directia de Sanatate Publica Vrancea. Cert este ca si lipsa unei culturi in domeniul igienei contribuie din plin la inmultirea cazurilor de boli infectioase cauzate de folosirea apei din surse necorespunzatoare. (Gabriel SAVA)

Comentarii