Omul care da viata mormintelor din cimitirul armenesc

Nu este o metafora, nici o figura de stil ori un eufemism. La c?teva minute de zumzetul cailor putere, care tropaie fiorosi pe arterele c?rpite ale Focsanilor, o persoana dintr-o alta lume traieste printre mormintele armenilor care au vietuit de o parte si de alta a Milcovului ?n ultimele doua secole. Sensibil ca roua diminetii de vara cu care pasarile cerului se cumineca printre primele raze de soare, misteriosul nostru „anonim” traieste aidoma celebrului Gabriel Luna, creionat cu acrivie de Vicente Blasco Ibanez. Personajului nostru nu-i vom declina numele, nici publica imaginea, din respect si pentru a-i proteja o intimitate la care fiecare avem dreptul, si pe care o merita si o cere. Povestea vietii sale ?nsa este una care merita cunoscuta, mai ales ?n aceasta luna de mai c?nd – conform traditiilor precrestine – ?ntre lumea de aici si cea de dincolo se deschid portile si pentru c?teva clipe, lungi c?t o eternitate avem ocazia sa ne ?nt?lnim, sufleteste, cu cei dragi plecati de l?nga noi.
Paznic al lumii de dincolo
Ne gasim ?n Focsanii sf?rsitului de secol XIX – 1881 – si comunitatea armeana ?nfiinteaza la marginea orasului, pe un teren viran, l?nga un p?lc de case mici si ?ngrijite – care au fost ?nghitite de industrializarea secolului trecut – cimitirul comunitatii. Zece ani mai t?rziu va construi si o capela cocheta ca un buchet de flori ?ntr-un vas. Veniti pe pam?nturile Vrancei din ?ns?ngeratul pam?nt al Armeniei, stramosii celui care se afla zi de zi ca un paznic al lumii de dincolo s-au asezat dupa mai multe locatii improprii ?n casa parohiala a cimitirului armenesc, fara sa-si imagineze ca de acest cimitir se va lega destinul acestei familii care, de trei generatii, se ocupa de mormintele celor care nu mai s?nt, ?ndrept?nd crucile, curat?nd aleele, aerisind cavourile, aprinz?nd candele demult apuse, ghid?nd nepoti veniti de peste mari la mormintele bunicilor sau, pur si simplu aduc?nd flori proaspete la capat?iul celor plecati.
„Comunitatea armeana s-a mutat la cimitir”
Nascut ?ntr-o familie cu trei baieti si doua fete ?n anii c?nd democratia sc?rt?ia bine la Focsani, si-a petrecut copilaria juc?ndu-se printre morminte, fara sa realizeze ca cimitirul este locul unde se termina o lume si ?ncepe cealalta. Dupa ce tatal s-a mutat din casa parohiala, ?n locuinta de veci – ?n 1988 – ?n aceeasi curte din cimitirul armenesc, ?si continua zilele ?ntr-un univers dantesc veghind atent la capat?iul mamei. „Desi locuiesc dinainte de a ma fi nascut ?n cimtir, printre morminte si ?nmorm?ntari, nu am vazut niciodata ultima imagine a celui care pleaca dincolo. Am refuzat totdeauna sa particip la ultimul moment al ?nmorm?ntarii, la punerea ?n morm?nt, momentul cel mai dureros, c?nd familia se desparte de cel iubit si pam?ntul primeste trupul celui care lasa ?n urma o lume de care si-a legat pentru ani ?ndelungati viata. De fiecare data, pentru ultimul moment gaseam ceva de facut sau trageam clopotul. Si c?nd a fost ?nmorm?ntat tatal meu nu am putut suporta sa-l vad ?nghitit de vesnicia pam?ntului, prada ?ntunericului de sub talpi. Am mers si am tras iarasi clopotul si am ramas cu imaginea dragului meu tata. Nu puteam suferi sa-l vad acoperit de pam?nt. Viata mea printre morminte este ca si cum as fi printre oameni pe strada. Eu nu privesc materia ?nnegrita a timpului care marcheaza ?ntr-un fel scurgerea vremii. Pentru mine ei s?nt pururi ?n viata. Trec dimineata prin fata morm?ntului tatalui meu si ?i dau Buna dimineata! De fapt, daca privesc ?n jur constat ca mare parte din comunitatea armenilor s-a mutat la cimitir. Multi dintre cei pe care i-am cunoscut si iubit s?nt aici, la cimitir. Le citesc zilnic numele pe cruci si cavouri si parca le vad chipurile, le aud vocile”, ne-a povestit omul care de dimineata p?na seara ?ngrijeste locurile de veci din cimitirul armenilor. Viata personajului nostru este iesita din comun tocmai prin ineditul lumii ?n mijlocul careia s-a nascut si unde ?si petrece timpul. Proximitatea mormintelor l-au facut sa traiasca o realitate ?n care moartea nu mai are chipul fioros din folclorul rom?nesc, ci este doar un simplu pasaj ?ntre lumea de aici si lumea de dincolo, un dincolo care nu se termina ?ntre peretii reci ai morm?ntului de piatra. (Valentin MUSCA)