Gaz metan la Deleni

miercuri, 18 noiembrie 2009, 23:43
1 MIN
 Gaz metan la Deleni

Locuitorii din Deleni vor putea sa se racordeze, incepind de anul acesta, la reteaua de gaz metan. Proiectul realizat de primarie a durat aproape doi ani de la demararea procedurilor pina la finalizarea aductiunii.

Investitia realizata de Primaria Deleni va fi inaugurata astazi, la ora 11, la Scoala Generala Deleni.

Potrivit oficialilor locali, aductiunea de gaz din comuna masoara 4,2 kilometri si traverseaza doua sate, deocamdata fiind bransate doua scoli si o gradinita. Valoarea totala a investitiei este de 650.000 de lei, suma incluzind si realizarea instalatiilor de incalzire pentru scoli si racordarea lor la reteaua de gaz.

"Proiectul a fost demarat in 2008, cind am facut studiul de fezabilitate si proiectul tehnic. Investitia a fost facuta doar cu fonduri de la bugetul local. Proiectul l-am realizat in colaborare cu SC Gaz Nord-Est, cei de acolo sprijinindu-ne la chestiunile tehnice, la bransari si la mufari. Magistrala traverseaza satele Deleni si Maxut. Cetatenii pot depune cererile de bransare la SC Gaz Nord-Est Hirlau", a declarat primarul Dumitru Prigoreanu.

Comentarii