Cind „Electrica” si „Termo-Service” se cearta, mii de ieseni orbecaiesc pe scarile blocurilor

luni, 17 ianuarie 2005, 00:00
2 MIN
 Cind „Electrica” si „Termo-Service” se cearta, mii de ieseni orbecaiesc pe scarile blocurilor

Citeva mii de ieseni au orbecait week-end-ul trecut pe casa scarii din blocurile in care locuiesc. Incepind de vineri, „Electrica” a taiat curentul mai multor asociatii de locatari din cartierele Dacia, Frumoasa si Mircea cel Batrin pe motiv ca nu si-au platit datoriile. „Am inchis doar curentul pentru casa scarilor si pentru lifturi, deoarece avem o problema cu asociatiile si nu cu clientii care locuiesc in acele blocuri”, a declarat Lucian Luca, purtator de cuvint „Electrica”. Toate aceste asociatii se afla in administrarea „Termo-Service” si au, conform oficialului „Electrica”, facturi neplatite din iulie anul trecut. „Facturile curente sint platite, dar cele mai vechi nu apar in baza noastra de date ca fiind achitate. In cursul zilei de joi, i-am invitat la discutii pe cei de le «Termo-Service», dar nu a venit nimeni. In aceste conditii, am recurs la sistarea energiei electrice”, a mai spus Luca. Conducerea „Termo-Service” este contrariata de varianta celor de la „Electrica”. „Noi sintem la zi cu plata curentului electric si putem dovedi asta cu acte. Probabil ca cei de la «Electrica» nu si-au actualizat inca viramentele”, a declarat Cristian Andries, director „Termo-Service”. Pe de alta parte, politica „Electrica” este de a sista furnizarea curentului pentru abonatii care nu-si achita facturile in termen de 55 de zile de la emiterea facturii. „A fost o eroare in lantul informational si abia acum am descoperit aceste datorii. Cert este ca «Termo-Service» trebuie sa le plateasca si ca nu vom da drumul la curent decit cind ei si le vor achita”, a precizat Luca. (C.P.)

Comentarii