Continua sa soseasca reactii vizavi de condamnarea celor doi ziaristi de la "Monitorul"

vineri, 07 august 1998, 23:00
3 MIN
 Continua sa soseasca reactii vizavi de condamnarea celor doi ziaristi de la "Monitorul"

Vasile Lupu, deputat PNTCD: "Orice demnitar trebuie sa raspunda atunci cind incalca legile. Ziaristii nu sint exonerati de raspundere, dar sentinta de la Iasi o consider un abuz. Cred ca Justitia isi va spune cuvintul, iar pedeapsa trebuie sa fie proportionala cu gradul de vinovatie al persoanei care a savirsit fapta. Instantele noastre merg de la o extrema la alta. Fie achita fapte grave, fie dau sentinte mult prea severe".
" Ce s-a intimplat la Iasi este de domeniul absurdului"
Deputatul PDSR de Bacau Viorel Hrebenciuc a declarat ca i se pare cel putin nedrept faptul ca nu s-a acceptat stramutarea procesului si ca principalul martor al apararii, seful Politiei Judetene Iasi, nu a fost chemat in instanta. "Eu sint patit cu presa, care m-a forfecat cred cel mai mult in timpul guvernarii PDSR, dar nu accept ca un ziarist sa fie inchis. O singura data am vrut sa dau un jurnalist in judecata, pentru a-mi demonstra nevinovatia, dar am renuntat cind am aflat cit am de umblat prin tribunale. Ce s-a intimplat la Iasi este de domeniul absurdului" , a mai afirmat Hrebenciuc. (H. BRAD)
Un grav atentat la adresa democratiei
Radu Manea, deputat PNTCD : "Sentinta de la Iasi este un grav atentat la adresa democratiei si a dreptului fiecarui individ atit la libera exprimare, cit si la acces la informare. Condamnarea ziaristilor de la "Monitorul" ne semnaleaza inca odata ca, desi in Justitie s-au facut pasi importanti in directia reformei, mai avem inca mult de lucru pina la edificarea acesteia. Afirm aceste lucruri chiar daca in repetate rinduri am fost tinta unor atacuri nejustificate promovate prin presa locala si centrala".
Este pacat ca asistam la jocuri in care Justitia a devenit o afacere particulara
Dan Nichita, deputat PNTCD: "Este foarte grav ca o reglare de conturi, care ascunde o serie intreaga de interese oculte, implica Justitia in a le manipula impotriva unor oameni care nu au facut altceva decit sa semnaleze asemenea realitati. Este pacat ca asistam la jocuri in care Justitia a devenit o afacere particulara si ca presa este stirbita in felul acesta in autoritatea ei".
Sentinta de la Iasi reprezinta un nou act de injustitie facut de Justitie
Florian Udrea, deputat ApR: "Sentinta de la Iasi reprezinta un nou act de injustitie facut de Justitie. Nu mi se pare normal ca, intr-o societate in care primul drept dupa ’89 este exprimarea libera a opiniilor, sa fie inabusit si subordonat unor interese conjuncturale ale unor magistrati pusi numai sa aplice legea, si atita tot. M-am exprimat si anterior impotriva articolelor din Codul Penal, prin care se limiteaza in mod abuziv libertatea presei".
"Libertatea presei a fost grav incalcata in cazul celor doi jurnalisti de la Monitorul"
George Surugiu, jurnalist, coordonator program LADO: "Noi consideram ca libertatea presei a fost in acest caz grav incalcata si nu atit gestul, sa zicem particular, de condamnare a celor doi jurnalisti, cit duritatea sentintei si mai ales efectul pe care l-a stirnit aceasta sentinta si care-l poate avea asupra vointei de exprimare libere si normale, intr-o societate democratica. Ne gindim la faptul ca ar putea exista intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, jurnalisti care se vor simti amenintati indirect de aceasta posibilitate, de a fi tinta unor astfel de sentinte si asta ar prejudicia grav transparenta si climatul democratic din Romania, care, iata, are multe de indurat pina va deveni un climat democratic. Potrivit statutului LADO, noi nu ne putem implica prin, sa zicem, presiuni asupra organelor Justitiei, cita vreme caile de atac n-au fost epuizate. Ne vom implica prin apeluri si luari de pozitie in presa, la nivelul societatii civile, incercind sa sensibilizam opinia publica, organizatiile internationale cu care noi avem legaturi foarte puternice: Curtea Internationala pentru Drepturile Omului, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului si toate institutiile care se ocupa cu tot ceea ce inseamna acest domeniu".
(Laura GRASU)

Comentarii