de la "Cuza" sint ingrijorati de soarta burselor lor

miercuri, 29 octombrie 1997, 00:00
2 MIN
 de la "Cuza" sint ingrijorati de soarta burselor lor

Conducerea Ligii Studentilor de la Universitatea "Al. I. Cuza" au solicitat Rectoratului lamuriri in legatura cu modul de distribuire a fondului pentru burse. Liderii studentilor de la "Cuza" s-au aratat nemultumiti de fondul alocat burselor de Ministerul Educatiei Nationale (MEN). Suma totala destinata acestora este jumatate din cea de anul trecut. Potrivit unor profesori, numarul bursierilor va reprezenta mai putin de o treime din efectivul total al studentilor fiecarei facultati. "Le-am explicat studentilor modul in care se vor distribui fondurile primite de la MEN. Comisiile de distribuire a burselor, alcatuite preponderent din reprezentantii studentilor, vor hotari in ce procent se vor distribui bursele integrale de studiu, cele partiale, de merit si sociale. In functie de aceste procente se vor alcatui ulterior tabelele cu studentii care vor primi bursa pe luna octombrie”, a afirmat prof. dr. Adrian Neculau, prorector al Universitatii "Al. I. Cuza". Reamintim ca Senatul universitatii a propus, in scopul maririi numarului bursierilor, ca ponderea burselor de merit sa nu depaseasca 3% din numarul studentilor fiecarui an de studiu, iar a celor de studiu sa nu fie mai mare de 5%. Avind in vedere numarul mare al studentilor proveniti din familii cu venituri mici, conducerea universitatii a propus studentilor ca numarul burselor sociale sa depaseasca, pe cit posibil, procentul de 10% din totalul cursantilor de la zi.
Multi profesori se tem ca starea de tensiune cauzata de insuficienta fondului de burse ar putea exploda in miscari de strada ale studentilor. "Studentii nostri sint foarte nemultumiti. La anul II, de exemplu, ar trebui ca 15 studenti sa aiba burse de merit si foarte multi, burse de studiu. Daca le-am da tuturor, fondul intregii facultati s-ar epuiza. Cu mare dificultate reusim sa ii departajam", a precizat dcanul Facultatii de Drept, prof. dr. Ioan Macovei.
Pentru a evita posibilele greve studentesti, care ar perturba procesul didactic, conducerea universitatilor din Consortiul "Universitaria" (Universitatea "Al. I. Cuza"-Iasi, Universitatea Bucuresti, "Babes-Bolyai"-Cluj si Universitatea de Vest-Timisoara) au inaintat MEN o rezolutie prin care solicita dublarea fondului destinat burselor. Conducerile celor patru universitati din consortiu spera ca la acest punct al rezolutiei sa adere si celelalte institutii de invatamint superior din intreaga tara. (Emilia CHISCOP)          

Comentarii