Fiul fostului director Banc Post Pacurari a fost condamnat la 2 ani si jumatate de puscarie

marți, 03 mai 2005, 23:00
2 MIN
 Fiul fostului director Banc Post Pacurari a fost condamnat la 2 ani si jumatate de puscarie

Codrin Paraschiv, fiul fostului director Banc Post Pacurari a fost condamnat la 2 ani si 6 luni de detentie pentru inselaciune. Fiul lui Nicolae Paraschiv, bancher anchetat in dosarul „Zaharul”, a fost retinut de anchetatori in mai 2002 pentru ca prin firma pe care o avea a vindut, mai multor statii de carburanti din Iasi, benzina contrafacuta. Potrivit rechizitoriului, ca patron al societatii „Theo Star“ SRL, in perioada martie – aprilie 2001, Codrin Paraschiv (34 ani) a cumparat solvent aromatic de tip „Farmaron” de la Rafinaria Onesti. In acelasi timp, de la niste basarabeni fiul bancherului cumpara „la negru” alte substante care, in amestec cu acest solvent, capatau aspect si miros de benzina, amestecul putind fi folosit drept carburant pentru autovehicule, bineinteles cu anumite riscuri. „Benzina” era vinduta de firma „Theo Star“ mai multor statii de carburant din Iasi. Din cele 52,7 tone de benzina contrafacuta, o mare parte a ajuns la statia de carburanti „Boni Pan”, care apartinea lui Gheorghe Panachi, un apropiat al lui Paraschiv. Conform procurorilor, Paraschiv falsifica documentele de aprovizionare, livrare si plata si nu inregistra valoarea
cu care erau vindute fractiile petroliere. In afara de afacerile cu solvent aromatic, Codrin Paraschiv mai este acuzat ca a achizitionat motorina, declarind ca o foloseste pentru agricultura. El a revindut motorina fara a plati taxa de drum, provocind o „gaura” la bugetul Administratiei Nationale a Drumurilor de peste 700 milioane lei. In rechizitoriu, procurorii au mai calculat ca valoarea totala a tranzactiilor derulate ilegal de Codrin Paraschiv a depasit, anul trecut, 4,4 miliarde de lei. Cei doi au fost obligati de catre judecatori la plata a 1,4 miliarde Ministerului Finantelor, reprezentind daune materiale. De asemenea, magistratii au decis confiscarea a 5,5 miliarde lei de la Codrin Paraschiv, iar de la Panache – 2,3 miliarde. Gheorghe Panache va impartasi soarta „partenerului de afaceri”, fiind condamnat la o detentie de 6 luni. (G. JINARU)

Comentarii