Medicii de familie pot concesiona cabinetele

vineri, 04 iunie 2004, 23:00
1 MIN
 Medicii de familie pot concesiona cabinetele

Incepind de ieri, medicii de familie si cei din ambulatoriul de specialitate isi pot concesiona spatiile in care functioneaza cabinetele lor medicale. Ministerul Sanatatii a dat unda verde acestor medici dupa ce, joi, Guvernul a aprobat propunerea privind concesionarea acestor spatii. Medicii pot concesiona spatiile cabinetelor in schimbul unei redevente lunare care, timp de 5 ani, nu va putea depasi 1 euro/mp. Durata concesiunii se va stabili intre parti, de comun acord, dar ea nu poate fi mai mica de 15 ani. Prin aceasta strategie se incearca scaderea presiunii de pe spitale prin reorientarea sistemului de ingrijiri catre asistenta medicala primara si asistenta ambulatorie de specialitate. In acest fel, spitalele se vor ocupa numai de urgente si bolnavii cronici. Pina in prezent, medicii care si-au luat propriile cabinete incheiau contracte de comodat. Pe parcursul celor 3 ani de activitate bazata pe aceste contracte, multi dintre ei au investit in spatiile respective si in aparatura cu care lucreaza. Cum majoritatea spatiilor se afla in patrimoniul autoritatilor locale, pina in prezent ei nu aveau siguranta ca pot ramine un timp indelungat in aceste cabinete. Ramine insa o problema spinoasa: cea referitoare la preluarea cadrelor medii si cele auxiliare de catre medici. „Vom protesta din nou daca asistentele si infirmierele nu vor fi preluate, pe cel putin 5 ani, cu salariile care le au in prezent. Concesionarea cabinetelor le da posibilitatea acum medicilor de a se lipsi de personal dupa numai 3 luni. Nu mi se pare corect”, a spus Viorel Tanase, liderul Sindicatului „Sanitas” Iasi. (C.M.)

Comentarii