Presedinta Curtii de Apel, chemata la Curtea Suprema de Justitie

joi, 25 septembrie 2003, 23:00
1 MIN
 Presedinta Curtii de Apel, chemata la Curtea Suprema de Justitie

Fotoliul de presedinte al Curtii de Apel se lasa greu ocupat. Dupa plecarea Ancai Ghideanu inainte de expirarea mandatului de patru ani, dupa o „sefie” de doua ore a judecatorului bacauan Stefan Niminet pe 5 septembrie, nici ultima investire a Mariei Gaita nu pare a fi de durata. „Mi s-a propus un loc la Curtea Suprema de Justitie”, ne-a declarat noua presedinta a Curtii de Apel, care se gindeste sa accepte in viitor propunerea. „Nu mi-am dorit niciodata postul acesta, de presedinte al Curtii de Apel. Daca mi s-ar fi cerut acceptul mai demult, as fi refuzat. Acum am fost de acord, data fiind situatia care s-a creat la Iasi. Vreau sa demonstrez ca aici sint oameni de valoare”, a aratat Maria Gaita care este unul din obiectivele pe care le urmareste din noua pozitie. In continuare, ea a mai spus ca deciziile in ceea ce priveste schimbarile din functiile de conducere ale instantelor din subordine vor fi luate numai dupa ce va discuta in prealabil cu colectivul. Punctul cel mai fierbinte il constitue situatia de la Tribunal. Aici a fost numit ca presedinte un judecator sucevean, iar magistratii de aici refuza colaborarea cu Doru Bunduc. „Se va face ordine. Si cine nu va rezista ritmului pe care il voi impune va pleca. Va fi o conducere colectiva, si nu individuala”, a promis in final Maria Gaita. (A.P.)

Comentarii